Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 13 apr /Agerpres/ - Avioane de vânătoare ruseşti neînarmate au efectuat marţi, 12 aprilie, două zboruri extrem de aproape de distrugătorul militar american USS Donald Cook în apele internaţionale din Marea Baltică, informează miercuri AFP şi Reuters.

Potrivit CNN, oficiali din Forţele navale ale SUA nu au făcut niciun comentariu public despre acest incident, dar în interiorul Pentagonului au loc discuţii intense despre difuzarea unei înregistrări video şi a unor fotografii ale incursiunii avioanelor ruseşti pentru a demonstra pericolul reprezentat pentru nava americană, a declarat un oficial american, care a calificat acţiunea părţii ruse drept una dintre cele mai agresive din istoria recentă.

Avioanele implicate sunt modelul Suhoi-24, iar zborul lor a fost urmat de cel al unui elicopter rusesc KA-27 Helix pentru a realiza fotografii ale navei USS Donald Cook, potrivit aceluiaşi oficial american.

Un alt zbor, efectuat la o distanţă mai acceptabilă, fusese efectuat duminică de un avion militar rus, adaugă CNN.

Conform aceluiaşi oficial, nava americană avea la bord şi un elicopter polonez în cadrul unei misiuni de antrenament, ceea ce a dat naştere unor speculaţii potrivit cărora, prin acţiunea lor, ruşii au încercat să ''trimită un mesaj Poloniei'', a adăugat acelaşi oficial american. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.