COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Skopje, 5 apr /Agerpres/ - Serviciile de securitate din Europa sunt în căutarea a cel puţin 22 de jihadişti locali având legături cu celula grupării Stat Islamic (SI) care a comis atentatele de la Bruxelles, din urmă cu două săptămâni, şi pe cele de la Paris de pe 13 noiembrie anul trecut, relatează marţi agenţia de presă macedoneană MIA.

Publicaţia The Wall Street Journal, citând documente judiciare, precum şi interviuri cu oficiali din domeniul securităţii, remarcă faptul că jihadiştii europeni s-au radicalizat în cartierul bruxellez Molenbeek, devenit deja cunoscut ca teren fertil pentru extremism.

''Vedem multe acţiuni şi câteva celule pe care le ştim acum fac parte din aceeaşi reţea'', explică Jean-Charles Brisard, de la Centrul pentru Analiza Terorismului. "Ele sunt deja aici. Problema este cum să le găsim'', adaugă el.

Potrivit publicaţiei americane, figura centrală în recrutarea jihadiştilor SI aflaţi în urmărire a fost Khalid Zerkani, un imam condamnat la 12 ani de închisoare pentru recrutarea de tineri care să lupte în Siria.

Mărturia mamei unuia dintre cei mai urmăriţi indivizi relevă măsura în care fiul său a îmbrăţişat islamul radical. Jihadistul, Yoni Mayne, a început să poarte haine tradiţionale musulmane şi şi-a lăsat barbă după ce a petrecut mai mult timp cu Zerkani. "Într-o zi el a ameninţat că mă omoară, zicând că sunt diavolul'', a spus femeia despre fiul său, acum în vârstă de 25 de ani.

Grupările radicale alături de care Mayne a luptat în Siria au susţinut că acesta a fost ucis în 2014, dar autorităţile europene au pus sub semnul întrebării această informaţie.

Un alt individ căutat, Sami Zarrouk, în vârstă de 32 de ani, a devenit suspect atunci când le-a spus socrilor săi că doreşte să se mute în Afganistan împreună cu soţia sa şi să o pregătească pe aceasta pentru a deveni atacatoare-kamikaze. Zarrouk s-a deplasat în Siria în iulie 2013 şi ulterior i-a transmis un mesaj socrului său în care îl anunţa că divorţează.

A doua zi după atentatele de la Bruxelles din 22 martie, soldate cu 32 de morţi la aeroportul Zaventem şi staţia de metrou Maelbeek, Associated Press a relatat, citând oficiali europeni şi irakieni, că gruparea Stat Islamic a antrenat cel puţin 400 de luptători pentru a fi trimişi să comită atentate în Europa, cu ordinul clar de a alege momentul şi locul astfel încât să provoace victime şi haos cât mai mari.

Atacurile teroriste de la Bruxelles şi legătura lor cu atentatele de la Paris au ridicat noi întrebări despre capacitatea serviciilor de securitate din Europa de a identifica şi neutraliza ameninţările teroriste locale. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.