Poliția avertizează cu privire la posibile atentate de Paște în Turcia împotriva catolicilor și evreilor (presă)

 •  Externe
433 afişări

Poliția turcă a lansat un avertisment cu privire la posibile atentate comise de gruparea Stat Islamic (SI) care i-ar viza pe creștini și pe evrei în timpul sărbătorilor de Paște din acest sfârșit de săptămână, a transmis sâmbătă agenția Anadolu.

383d1ea2-4059-4769-b25e-d7da1ccb0429

Această alertă națională atrage atenția cu privire la atacuri care ar putea avea ca țintă biserici în care se sărbătorește duminică Paștele catolic, dar și asupra unor sinagogi, a scris Anadolu, citată de AFP.

Poliția a avertizat că membri ai grupării teroriste SI au avut posibilitatea de a identifica lăcașurile de cult, precum și consulatele sau ambasadele, îndeosebi la Ankara, și că fundațiile religioase care nu sunt musulmane trebuie să fie vigilente.

Alerta survine la o săptămână după un atentat comis în plin centrul Istanbulului în care patru turiști străini — trei israelieni și un iranian — și-au pierdut viața. Atacul a fost atribuit de autoritățile turce unui jihadist care avea legături cu Stat Islamic. Gruparea jihadistă este acuzată de patru dintre cele șase atentate care au lovit Turcia începând din vara anului trecut, inclusiv de dublul atentat sinucigaș de la Ankara, soldat cu 103 morți, cel mai grav din istoria țării.

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres