Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 22 mar /Agerpres/ - Poliţia britanică şi-a întărit efectivele 'în locurile nevralgice' din Marea Britanie, 'printre care transporturile, pentru a proteja populaţia', a declarat marţi şeful secţiei antiteroriste a poliţiei, Mark Rowley, informează AFP.

'Din precauţie, prezenţa poliţiei a fost crescută pe întreg teritoriul Marii Britanii, în locurile nevralgice, printre care transporturile, pentru a proteja populaţia şi a oferi siguranţă', a anunţat, într-un comunicat, Mark Rowley, în condiţiile în care atentatele de la Bruxelles au făcut, marţi, cel puţin 26 de morţi.

'La Londra, Metropolitan Police a mobilizat agenţi suplimentari, care vor forma patrule foarte vizibile în locuri nevralgice ale capitalei, inclusiv în reţeaua de transport', se mai spune în comunicat, care precizează că această întărire a securităţii nu a fost făcută pe baza unor informaţii specifice din Marea Britanie.

Anterior, aeroportul londonez Gatwick a anunţat că a pus în funcţiune măsuri de securitate întărite 'ca urmare a incidentelor teribile de la Bruxelles'.

Premierul britanic David Cameron urmează să prezideze o reuniune de urgenţă în legătură cu atentatele sângeroase de la Bruxelles.

Capitala Belgiei a fost, marţi dimineaţa, scena mai multor atacuri teroriste pe aeroportul internaţional Zaventem şi în metrou, atacuri în care au murit cel puţin 26 de oameni şi care a paralizat Bruxellesul.

În Marea Britanie nivelul de alertă de securitate a fost stabilit la 'grav' din august 2014, al patrulea nivel de pe o scară de până la cinci. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.