John Kerry se va întâlni cu delegațiile guvernului de la Bogota și FARC la Havana

 •  Externe
407 afişări

Secretarul de stat american, John Kerry, se va întâlni luni la Havana cu delegațiile guvernului columbian și gherilei FARC care desfășoară negocieri de pace în Cuba, pentru a pune capăt la peste 50 de ani de conflict, notează AFP.

392b8a1c-7ce3-41a0-9a6d-e518616018e0

Negociatorii guvernului se vor întâlni cu John Kerry luni, la orele 15.00 (19.00 GMT) pentru o oră de discuții legate de progresul în acest proces, a anunțat la Bogota Înaltul comisar pentru pace într-un comunicat.

O oră mai târziu, delegația Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC) va discuta la rândul său cu șeful diplomației americane.

John Kerry, care a ajuns duminică la Havana împreună cu președintele american, Barack Obama, pentru o vizită istorică pe insula caraibiană, a dat asigurări săptămâna trecută că în timpul acestei vizite va analiza "progresele" obținute în procesul de pace din Columbia.

Statele Unite, care nu au retras FARC de pe lista organizațiilor pe care le consideră teroriste, susțin planul de pace. De altfel, Barack Obama a anunțat în februarie un ajutor de 450 de milioane de dolari pentru finanțarea acestuia.

Guvernul de la Bogota și FARC au demarat în noiembrie 2012 negocieri pentru a pune capăt celui mai vechi conflict din America Latină. Recent, cele două părți au admis că nu vor fi în măsură se semneze un acord de pace final la data de 23 martie, după cum s-au angajat inițial.

Complexul război intern care devastează Columbia de peste o jumătate de secol, implicând gherile de extremă stânga, paramilitari de extremă dreapta și forțe armate, având pe fond violențele traficanților de droguri, a făcut peste 260.000 de morți, 45.000 de dispăruți și 6,6 milioane de persoane deplasate.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres