Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 16 mar /Agerpres/ - Actriţa Angelina Jolie, în calitatea sa de emisar al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, a vizitat miercuri portul Pireu, din apropiere de Atena, unde s-a întâlnit cu peste 4.000 de refugiaţi, conform AFP.

Cu părul prins în coadă, îmbrăcată în pantaloni şi cu un tricou, vedeta şi-a făcut apariţia în portul grecesc la ora 10:00 GMT, însoţită de oficiali ai Comisariatului ONU pentru Refugiaţi şi înconjurată de reprezentanţi ai presei.

Actriţa a stat de vorbă aproximativ 30 de minute cu reprezentanţi ai ONU şi cu câţiva refugiaţi sirieni şi irakieni într-o clădire a portului.

La plecarea vedetei, în pofida măsurilor de precauţie luate de anturajul său, câteva zeci de jurnalişti, cameramani şi fotoreporteri au forţat cordonul de securitate instalat de poliţie pentru a ajunge la actriţă. Aceasta a refuzat să discute cu presa şi s-a îndreptat spre maşina cu care a venit.

"Sper că prezenţa Angelinei Jolie va duce la deschiderea graniţei. Se face deja o lună de când am ajuns în Grecia şi doresc să trec frontiera şi să merg în Germania", a declarat pentru AFP unul dintre refugiaţi, Bichal, un sirian în vârstă de 23 de ani, originar din Alep.

Macedonia, ţară vecină cu Grecia, şi-a închis frontiera la 7 martie, decizie ce a dus la blocarea a mii de refugiaţi în Grecia.

Înainte de a sosi la Atena Angelina Jolie a fost în Liban unde a vizitat tabăra de refugiaţi de la Bekaa. Presa elenă a publicat speculaţii conform cărora actriţa se va duce joi la frontiera cu Macedonia, informaţie care nu a fost confirmată oficial.

Mai multe celebrităţi, implicate în activităţi umanitare, au vizitat în ultima perioadă de timp taberele de refugiaţi din Grecia, în special pe cele din insula Lesbos, printre care actriţa americană Susan Sarandon, la sfârşitul lunii decembrie, şi artistul disident chinez Ai Weiwei. Actriţa britanică Vanessa Redgrave a vizitat la începutul lunii ianuarie centrul de primire a refugiaţilor Eleonas, din Atena, la fel ca şi preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Cristina Mac)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.