Casa Albă confirmă că forțele ruse din Siria sunt în curs de retragere

 •  Externe
341 afişări

Casa Albă a apreciat marți că deocamdată Rusia își respectă angajamentul în privința retragerii contingentului ei militar din Siria, dar consideră că deocamdată este prematur să se facă o evaluare asupra impactului pe care această decizie l-ar putea avea asupra negocierilor de pace aflate în desfășurare la Geneva, transmite AFP.

63518762-008e-491f-b9d0-ff1cfbb26acf

Purtătorul de cuvânt al președinției americane, Josh Earnest, a declarat că, potrivit primelor indicații, rușii procedează conform anunțului dat cu o zi în urmă de președintele Vladimir Putin, care a ordonat retragerea forțelor ruse din Siria, după ce timp de aproape șase luni aviația rusă a bombardat trupele grupărilor armate care încearcă să-l înlăture de la putere pe președintele Bashar al-Assad.

Totuși, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG ce reprezintă opoziția moderată siriană, a anunțat că aviația rusă a efectuat și marți raiduri asupra zonelor limitrofe sitului antic Palmira, în deșertul din centrul Siriei.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres