Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Skopje, 14 mar /Agerpres/ - Aproximativ o mie de migranţi şi de refugiaţi încercau luni să treacă în Macedonia pe o rută alternativă celei prin Idomeni şi în jurul orei 13:00 GMT erau înconjuraţi de poliţia greacă, a constatat de la faţa locului un jurnalist al AFP.

Acest grup a plecat în jurul orei 10:30 GMT din împrejurimile taberei de refugiaţi de la Idomeni, ducând bagaje, în direcţia satului Chamilo, puţin mai la vest, şi se afla chiar lângă frontieră în jurul orei 13:00.

Poliţia macedoneană nu este deocamdată prezentă la faţa locului, potrivit jurnalistului.

Grupul, format din numeroase familii, a traversat dealuri, câmpuri şi chiar un râu pentru a ajunge în acest loc, intersectându-se şi depăşind fără incidente un prim grup de poliţişti greci.

Cel puţin 12.000 de refugiaţi stau în condiţii îngrozitoare la frontiera macedoneană la Idomeni, pe unde în decurs de o săptămână nu a mai fost lăsată să treacă nicio persoană.

Unele familii au părăsit deja locul, acceptând propunerea autorităţilor de a-i duce în alte tabere de refugiaţi mai bine amenajate, în timp ce altele şi-au manifestat intenţia constantă de a trece cu orice preţ în Macedonia şi de a-şi continua drumul spre Europa de Nord.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.