UE: Europenii sunt în majoritate împotriva unui Brexit (sondaj)

 •  Externe
426 afişări

Europenii ar fi contrariați să vadă Marea Britanie părăsind Uniunea Europeană, indică un studiu realizat în șase țări de pe Vechiul continent care dezvăluie că francezii doresc la rândul lor un referendum privind menținerea Franței în UE, comentează AFP.

b326f521-88fe-4cbd-9fd1-1178639aabb4

Sondajul Universității din Edinburgh, prezentat joi, a fost efectuat în ianaurie și februarie în Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Spania și Suedia pe un eșantion de 8.002 persoane, dintre care majoritatea speră că vecinul lor va rămâne în UE după referendumul în această chestiune care va avea loc pe 23 iunie în Marea Britanie.

Potrivit studiului, majoritatea francezilor (53%) dorește organizarea un referendum privind locul țării lor în UE, după modelul britanic. Chiar dacă, în cazul unei consultări populare, votul în favoarea menținerii Franței printre Cei 28 ar ieși învingător cu 45% pentru, față de 33% împotrivă și 22% indeciși.

În schimb, "se pare că rezultatul ar înclina puternic în favoarea UE în Germania, Polonia, Spania și în Irlanda", indică ancheta.

De asemenea, francezii sunt cei mai puțin numeroși (40%) care consideră un lucru bun menținerea Marea Britanii în UE, 20% având chiar o părere proastă despre rolul britanicilor.

Spaniolii sunt cei mai fervenți partizani ai menținerii britanicilor printre Cei 28 (81% pentru), urmați de polonezi (80%), irlandezi (79%) și germani (73%). Sprijinul francez este mai redus (56%), 44% dorind excluderea din UE a fostului lor rival.

"În Franța și Germania, aproape o cincime dintre cei chestionați sunt de părere că apartenența Marii Britanii la UE este dăunătoare, proporția cea mai ridicată din toate țările", subliniază raportul.

Irlandezii, polonezii și suedezii au, în schimb, o percepție pozitivă despre vecinul lor britanic (68%, 66% și, respectiv, 65%).

În ce privește referendumul britanic, sondajele lasă se prevadă că rezultatul va fi strâns, mai scrie AFP.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres