Obama va veni în aprilie în Marea Britanie pentru a susține rămânerea țării în UE (presă)

 •  Externe
366 afişări

Președintele american Barack Obama se va afla spre sfârșitul lunii aprilie în Marea Britanie, pentru a-și pune popularitatea în sprijinul rămânerii acestui stat în Uniunea Europeană, scrie cotidianul britanic The Independent, în ediția de duminică, transmite AFP.

1d6e952f-ce86-4e25-a1e3-493e21688727

Potrivit publicației, vizita ar urma să aibă loc cu aproximativ două luni înaintea referendumului din 23 iunie la care britanicii vor fi chemați să se pronunțe asupra menținerii sau nu a țării lor în interiorul Uniunii Europene.

Programul oficial al lui Obama prevede în acea perioadă o deplasare în Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel și va inaugura, la 24 aprilie, târgul de tehnologie Hannover Messe 2016.

În luna februarie, amintește AFP, Barack Obama a reafirmat, într-o discuție telefonică cu David Cameron, sprijinul SUA față de o Mare Britanie parte integrantă a UE.

Conform publicației londoneze, vizita lui Obama va ajuta și la refacerea relațiilor cu Cameron, după ce, într-un interviu acordat săptămâna trecută, liderul american l-a acuzat pe premierul britanic că a devenit 'distras' după intervenția din 2011 din Libia, țară aflată acum într-o situație 'de haos'.

Potrivit The Independent, o sursă din Downing Street 10 a confirmat că Obama va efectua o escală în Marea Britanie luna viitoare și va face o astfel de intervenție.

Întrebat însă de AFP despre o eventuală vizită la Londra a președintelui american, un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a refuzat orice comentariu, vorbind despre 'speculații'.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres