Fostul ministru rus al presei a murit în Statele Unite din cauza unor lovituri în cap

 •  Externe
2349 afişări

Fostul ministru rus al presei Mihail Lesin, găsit mort într-o cameră de hotel din Washington anul trecut, a murit din cauza rănilor provocate de lovituri aplicate în cap, au declarat joi autoritățile americane, informează Reuters.

c269c55b-19cb-4fbc-8cc1-e7b3f19fbffa

Lesin, care a fost și șef al gigantului media controlat de stat Gazprom-Media, avea de asemenea leziuni provocate de lovituri la gât, spate, pe brațe și picioare, au declarat medicul legist șef din Washington și Departamentul Metropolitan de Poliție într-un scurt comunicat.
   
Incidentul este în curs de investigare, potrivit comunicatului.
   
Presa locală americană și din Rusia au anunțat în noiembrie că Lesin a fost găsit mort într-o cameră de hotel în cartierul Dupont Circle din Washington, cu multe sedii de ambasade și think tank-uri.
   
Televiziunea rusă RT a citat membri de familie la momentul respectiv afirmând că el a murit de un atac de cord, amintește Reuters.
   
ABC News a declarat că Lesin, care a fost ministru rus al presei între 1999 și 2004 sub președintele Vladimir Putin, a fost
acuzat de cenzurarea mass-media independente din Rusia. El a devenit șeful holdingului Gazprom-Media în 2013, dar a demisionat în anul următor.
   
Un purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Washington nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres