Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 8 mar /Agerpres/ - Familia unui american aflat la bordul avionului Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut în martie 2014 în sudul Oceanului Indian, a depus o plângere contra concernului Boeing în Statele Unite, o premieră în această ţară, transmite AFP.

Plângerea a fost depusă săptămâna trecută la Chicago, unde se află sediul social al companiei Boeing, în numele lui Philip Wood, cetăţean american şi pasager al zborului MH370.

Potrivit plângerii, dispariţia aparatului Boeing a fost cauzată în parte de absenţa unor ''tehnologii facil disponibile care ar fi permis avionului să fie localizat în timp real în orice parte a planetei''.

Imposibilitatea găsirii până acum a locului prăbuşirii indică faptul că avionul era echipat cu cutii negre cu balize submarine ineficiente, relevă documentul citat.

La 8 martie 2014, 239 de pasageri şi membri ai echipajului se aflau la bordul avionului Boeing-777, ce efectua zborul MH370 pe ruta Kuala Lumpur - Beijing. După doi ani, dispariţia avionului rămâne unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviaţiei civile, mai ales întrucât tentativele de localizare a epavei avionului au eşuat.

Conform dreptului internaţional, familiile victimelor au la dispoziţie doi ani de la producerea unui accident aerian pentru a depune o plângere judiciară.

Autorităţile australiene, care coordonează căutările epavei avionului pe o suprafaţă de 120.000 kilometri pătraţi în sudul Oceanului Indian, au anunţat că operaţiunea se va încheia până în luna iulie. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.