François Hollande și Matteo Renzi și-au exprimat nerăbdarea în legătură cu situația din Libia

 •  Externe
484 afişări

Președintele francez, François Hollande, și premierul italian, Matteo Renzi, și-au manifestat marți la Veneția nerăbdarea în fața întârzierii formării unui guvern de unitate națională în Libia, relatează AFP.

f561fbe7-168c-41fe-9ed1-bd14e0d5ddf0

"În privința Libiei există prea multe așteptări și insuficiente presiuni", a declarat François Hollande în fața reprezentanților presei, la finalul unei întrevederi cu Matteo Renzi.

"Libienii trebuie să știe că timpul la dispoziția lor nu este nelimitat", a adăugat premierul gazdă în cursul acestei conferințe de presă, organizată în comun în marja celui de-al 33—lea summit franco-italian.

Cei doi lideri politici nu au dat însă niciun ultimatum părților libiene care încearcă de mai multe luni să formeze un guvern de uniune națională. Comunitatea internațională, în frunte cu Italia și Franța, consideră instalarea acestui guvern ca o condiție indispensabilă înainte de orice intervenție de anvergură.

"Haosul aduce benefici numai teroriștilor și trebuie să facem totul, în ciuda obstacolelor, ca să existe în final un guvern care să poată fi instalat", a afirmat la rândul său președintele François Hollande.

"În pofida dificultăților, comunitatea internațională va face totul pentru ca un guvern să poată obține votul de încredere", a adăugat premierul Matteo Renzi.

Libia este dominată de grupuri politice și armate rivale, după ce Muammar Gaddafi a fost răsturnat de la putere și ucis în 2011 ca urmare a unei revolte susținute de o intervenție militară occidentală. Această situație de profundă instabilitate a favorizat implantarea grupării jihadiste Statul Islamic (SI) care caută să își extindă controlul dincolo de orașul-port Syrte și împrejurimile acestuia.

SI a demonstrat acest lucru luni, lansând mai multe atacuri simultane pe teritoriul Tunisiei, soldate cu cel puțin 54 de morți.

"Văd o amenințare pentru Tunisia (...), pentru Africa Subsahariană" și "trebuie să răspundem global acolo", a mai spus președintele François Hollande, adăugând că Franța face presiuni împreună cu protagoniștii crizei având influență asupra grupărilor libiene, printre care Arabia Saudită, pentru a favoriza o soluție.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres