COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atena, 2 mar /Agerpres/ - Autorităţile elene au transferat cu feriboturi miercuri dimineaţa peste o mie de migranţi din insule către Grecia continentală, unde există deja circa 23.000 de imigranţi, şi prevăd retrimiterea a 308 de migranţi în Turcia în baza unui ''acord de readmisie'' dintre Atena şi Ankara, relatează agenţiile ANA şi AFP.

Feribotul ''Ariadni'', având la bord 829 de refugiaţi şi migranţi din insulele greceşti Chios şi Mytilene, a ancorat în Portul Pireu miercuri dimineaţa. Un alt feribot, ''Blue Star 2'', a transferat 187 de refugiaţi care se aflau în insulele Kos şi Leros.

Autorităţile portuare au pus la dispoziţie gări pentru călători şi un depozit pentru găzduirea nou-sosiţilor, precizează ANA.

Aflată în prima linie a migraţiei, Grecia a lansat marţi un apel de ajutor. ''Nu suntem în măsură să facem faţă tuturor refugiaţilor care sosesc'', avertiza purtătoarea de cuvânt a guvernului elen, Olga Gerovassili, potrivit AFP.

Atena a prezentat, de asemenea, Uniunii Europene un plan ''de urgenţă'' pentru organizarea găzduirii a 100.000 de refugiaţi, plan evaluat la 480 milioane de euro, a precizat purtătoarea de cuvânt.

În Grecia se află în prezent circa 23.000 de migranţi.

Totodată, Grecia a prevăzut expulzarea, marţi şi miercuri, a 308 migranţi, în principal marocani, algerieni şi tunisieni, în cadrul unui ''acord de readmisie'' dintre Atena şi Ankara, semnat în 2002. Marţi au fost trimişi deja în Turcia circa 150 de migranţi, restul urmând să fie trimişi miercuri, potrivit unei surse a Ministerului elen pentru protecţia cetăţeanului.

Sursa, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, nu a precizat dacă şi în următoarele zile sunt prevăzute trimiteri de migranţi către Turcia. De la începutul lui ianuarie, câteva zeci de migranţi din ţări maghrebiene a fost deja întorşi în Turcia, a amintit sursa citată.

În virtutea acordului bilateral din 2002, Grecia a încercat de mai multe ori să retrimită migranţi în Turcia, de unde ei au sosit în Grecia şi apoi în alte ţări europene, dar Ankara a refuzat deseori să-i primească.

Pe fondul crizei migratorii şi a unui aflux de sute de mii de migranţi şi refugiaţi în Grecia, guvernul elen a făcut apel la Ankara de mai multe ori în ultimele luni să reactiveze şi să aplice acest acord.

''Trebuie actualizat acest acord cu Turcia. Dacă nu există cooperare cu Turcia, nu vor fi rezultate substanţiale în ce priveşte reducerea fluxului migrator'', declara luni premierul grec, Alexis Tsipras, într-un interviu la televiziunea elenă Star.

Un summit între Uniunea Europeană (UE) şi Turcia este prevăzut pentru data de 7 martie la Bruxelles, având drept obiectiv desfăşurarea unei acţiuni comune cu Ankara pentru a stăvili cea mai gravă criză migratorie din istoria UE.

''Aproximativ 800.000 de refugiaţi şi migranţi au tranzitat Grecia'' către ţări nord-europene de la începutul crizei, în ianuarie 2015, a reamintit Tsipras.

În opinia Atenei, criza migratorie nu poate fi soluţionată fără participarea Turciei, de unde soseşte marea majoritate a migranţilor pe insulele greceşti datorită numeroaselor reţele de traficanţi.

Tsipras a dat asigurări că Turkish Airlines, compania turcă aeriană, propune bilete de avion între Maroc şi Turcia la 50 de euro.

Vineri, cu trei zile înainte de summitul UE-Turcia de la Bruxelles, ministrul turc de externe, Mavlüt Cavusoglou, va face o vizită la Atena pentru a discuta cu responsabilii greci pe această temă.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.