Pentagonul și Moscova au discutat despre securitatea zborurilor efectuate în Siria

 •  Externe
727 afişări

Responsabili cu rang înalt din cadrul Pentagonului au discutat luni prin videoconferință cu oficiali ai Ministerului rus al Apărării despre securitatea operațiunilor lor aeriene în Siria, a informat Washingtonul, potrivit AFP.

ddd97620-b89e-4476-b774-b7753aefd29e

Statele Unite și Rusia au căzut de acord în octombrie să facă schimb de informații legate de zborurile lor militare în Siria, pentru a evita orice ciocnire sau incident armat între avioanele lor.

Acordul prevede discuții periodice între cele două ministere de resort cu scopul de a perfecționa procedurile utilizate de militari pentru comunicațiile între ei.

Discuția capătă o importanță deosebită în contextul în care sâmbătă a intrat în vigoare în Siria un armistițiu negociat de Moscova și Washington.

Potrivit însă purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, conversația s-a centrat "doar" pe securitatea zborurilor, chestiunea armistițiului nefiind abordată.

Consultări separate, diplomatice și nemilitare, sunt în curs de desfășurare cu partea rusă cu privire la acordul de încetare a focului în Siria, a informat Pentagonul.

În ciuda insistențelor repetate ale Moscovei, susținute de țări ca Franța, Statele Unite refuză categoric să stabilească o cooperare militară cu Rusia asupra Siriei, din cauza divergențelor strategice care le separă.

Statele Unite reproșează Rusiei că în Siria caută înainte de toate să sprijine regimul președintelui Bashar Al-Assad, și nu să lupte împotriva grupării Statul Islamic (SI).

Luni dimineață, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a reamintit că acordul de încetare a focului nu are niciun impact asupra operațiunilor coaliției conduse de SUA contra grupării SI.

"Cu siguranță, nu există o încetare a ostilităților" în această privință, a subliniat el.

Operațiunile împotriva extremiștilor radicali din cadrul organizației SI și Frontului Al Nosra, ramura Al Qaida în Siria, nu sunt afectate de armistițiu, mai scrie AFP.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres