Siria: Tiruri intense ale aviației ruse asupra mai multor bastioane rebele înainte de armistițiu

 •  Externe
355 afişări

Aviația rusă a lansat vineri tiruri aeriene intense împotriva bastioanelor rebele în Siria, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unui acord de încetare a ostilităților, a relatat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

db128358-fa70-47bb-8a4b-28ce9bd418b1

'De la miezul nopții și până în această dimineață, atacurile aeriene ruse au fost mult mai intense decât de obicei împotriva bastioanelor rebele, în special în Ghouta orientală, la est de Damasc, în nordul Homs (centru) și în vestul provinciei Alep (nord)', a afirmat Rami Abdeel Rahmane, directorul OSDO.

În urma raidurilor din cursul nopții de joi spre vineri, opt persoane din cadrul uneia și aceleiași familii, între care trei copii, au fost ucise în localitatea Qibtan al-Jabal, controlată de rebeli non-jihadiști în provincia Alep.

Acordul de armistițiu ruso-american este parțial deoarece implică regimul și rebelii, dar exclude grupările jihadiste Stat Islamic și Frontul Al Nosra (ramura siriană a Al-Qaida).

'Au fost cel puțin 25 de raiduri aeriene în Ghouta orientală', unul din cele mai importante bastioane ale rebeliunii siriene în frunte cu gruparea principală Jaish al-Islam (islamiști sirieni), a indicat liderul OSDO.

'Cel puțin 10 raiduri au vizat Douma, principalul oraș din provincia Ghouta', potrivit Observatorului, o organizație neguvernamentală cu sediul la Londra, dar care dispune de o rețea de informatori pe întreg teritoriul Siriei.

'În același timp, forțele regimului bombardează violent acest oraș', a declarat Abdel Rahman.

Raidurile 'au fost mai intense ca de obicei', a insistat el. 'E ca și cum ei (rușii și regimul) vor să supună rebelii din aceste regiuni sau să marcheze puncte înainte de armistițiu', care ar trebui să înceapă sâmbătă la miezul nopții (vineri, 22.00 GMT).

Localități din vestul Alep, cum ar fi Daret Ezza, sau Talbisse în provincia Homs au fost vizate de asemenea de lovituri aeriene rusești. În aceste regiuni, ca și în Ghouta, gruparea Al Nosra este în minoritate în raport cu rebelii.

Aplicarea armistițiului se anunță a fi foarte complicată, având în vedere că Al Nosra și rebelii islamiști și non-islamiști s-au aliat în mai multe regiuni.

'Teritoriile sunt foarte amestecate, în special în provinciile Idleb și Alep. Aceasta (aplicarea armistițiului) va fi foarte dificilă', a explicat directorul OSDO.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Florin Ștefan, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres