Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 26 feb/Agerpres/ - Consiliul de Securitate al ONU urmează să adopte vineri după-amiază o rezoluţie care va aproba acordul americano-rus de încetare a ostilităţilor în Siria şi va cere aplicarea sa de către toate părţile implicate, potrivit unor surse diplomatice, scrie AFP.

Adoptarea acestui document, propus de Washington şi Moscova, va coincide cu audierea în Consiliu a mediatorului ONU Staffan de Mistura care va face prin videoconferinţă o prezentare a eforturilor pe care le-a depus pentru oprirea luptelor din Siria şi relansarea negocierilor de pace.

Rezoluţia, a cărei copie a fost obţinută de AFP, "sprijină pe deplin" acordul de încetare a focului americano-rus care este prevăzut să intre în vigoare sâmbătă la orele 00.00 în Siria (vineri, 22.00 GMT).

Ea reclamă ca "toate părţile cărora li se aplică încetarea ostilităţilor să o respecte" şi îi îndeamnă pe membrii Grupului internaţional de sprijin pentru Siria "să facă uz de influenţa lor asupra părţilor" pentru a se ajunge la "un acord de încetare a focului durabil".

Textul reiterează, de asemenea, apelul la un "acces umanitar liber, în siguranţă şi rapid" în Siria, în special pentru cei aproape 4,6 milioane de sirieni blocaţi în zonele asediate sau dificil de ajuns.

El reafirmă, totodată, necesitatea unui proces de negocieri care să ducă la o tranziţie politică şi îi cere lui Staffan de Mistura să convoace "imediat ce va fi posibil" o nouă sesiune de negocieri între guvern şi opoziţia siriană.

Negocierile sunt suspendate de la începutul lui februarie, iar emisarul ONU urmează să precizeze vineri perspectivele reluării acestor tratative după consultări cu Consiliul.

Potrivit diplomaţilor, el ar putea convoca o nouă sesiune în Elveţia pentru sfârşitul săptămânii viitoare, cu condiţia ca armistiţiul să dureze.

Acordul de încetare a focului a fost acceptat în principiu de regim şi opoziţie, precum şi de miliţiile kurde care operează în nordul Siriei, dar va exclude puternicele grupări jihadiste Statul Islamic şi Frontul Al Nosra (ramura siriană a organizaţiei Al Qaida) care controlează vaste regiuni din teritoriul Siriei.

Armistiţiul precedent care trebuia să intre în vigoare vinerea trecută, conform unui acord mediat de Moscova şi Washington, a fost ignorat de beligeranţi.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.