Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 25 feb /Agerpres/ - Un porc mort pe care era scris numele cancelarului german Angela Merkel a fost descoperit la locul construcţiei unei moschei din oraşul Leipzig, din landul german Saxonia, a anunţat joi poliţia germană, transmite DPA.

Autorităţile au lansat o anchetă, iar poliţia a declarat că ia în considerare posibilitatea ca acest act să aibă o motivaţie politică.

Cuvintele 'Mutti Merkel' (Mămica Merkel) au fost scrise cu vopsea roşie pe carcasa de porc. Cuvântul german 'mutti' se traduce prin 'mămică' şi este adesea folosit cu referire la cancelarul german.

Nu este prima dată când locul unde se construieşte respectiva moschee este ţinta unor astfel de acte. În 2013, mai multe capete de porci au fost descoperite aici după săptămâni de proteste contra ridicării moscheii, care va avea minarete.

Un alt incident s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, tot în landul Saxonia (estul Germaniei), unde o tabără unde urmau să sosească migranţi a luat foc, în timp ce trecătorii aplaudau, iar unii dintre ei au încercat să împiedice intervenţia pompierilor, fapt care a condus şi la arestări. Autorităţile presupun că incendiul a fost provocat.

După ce a primit anul trecut aproape 1,1 milioane de migranţi veniţi din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, Germania se confruntă cu atacuri frecvente asupra taberelor unde sunt găzduiţi aceştia, acţiune puse de autorităţi pe seama extremei drepte. Pe plan politic, popularitatea cancelarului Angela Merkel a scăzut, în timp ce partidul eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD) creşte în sondaje. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.