Italia este de acord să lase dronele anti-Stat Islamic să decoleze din Sicilia

 •  Externe
630 afişări

Italia este de acord să lase să decoleze de pe teritoriul ei drone pentru a apăra forțele conduse de SUA împotriva Statului Islamic în Africa de Nord, a declarat luni un oficial din Ministerul Apărării italian, relatează Reuters.

5ee5e359-f0ba-4aef-af51-6f643e255193

Acordul acoperă doar misiuni defensive și nu acțiuni ofensive, cum ar fi atacul asupra unei tabere de antrenament a jihadiștilor la Sabratha în Libia, care a ucis zeci de persoane săptămâna trecută.

Italia va decide dacă va autoriza decolarea dronelor de la baza aeriană Sigonella din Sicilia de la caz la caz și numai dacă scopul fiecărei misiuni este de a proteja personalul pe teren. Nicio cerere nu a fost făcută până acum pentru utilizarea dronelor și ele nu au fost înarmate, a precizat oficialul, care a cerut să nu îi fie menționat numele.
   
Responsabilii americani încearcă să convingă Italia să le permită să efectueze astfel de operațiuni de la baza aeriană Sigonella de mai mult de un an, potrivit Wall Street Journal, citat de Reuters.   

Statul Islamic exploatează haosul din Libia, unde două guverne rivale își dispută puterea de la răsturnarea lui Muammar Gaddafi în 2011, pentru a stabili baze și efectua raiduri atât în Libia cât și în Tunisia vecină.
   
Atacul SUA de săptămâna trecută asupra unei astfel de baze, la Sabratha, în apropiere de granița tunisiană, l-a vizat pe Noureddine Chouchane, un militant tunisian având legătură cu două raiduri din Tunisia ce au făcut zeci de morți, majoritatea turiști. Aparatul de zbor care a efectuat acest atac a decolat de la o bază din Marea Britanie, amintește Reuters.
   
Italia a declarat în repetate rânduri că nu va lua parte la lovituri militare în Libia fără solicitarea expresă a unui guvern recunoscut.
   
Responsabilii americani fac presiuni pentru ca dronele destinate operațiunilor ofensive ca cea de la Sabratha să decoleze din Sicilia, dar oficialii italieni le-au ignorat până acum, de teama opoziției interne, potrivit Wall Street Journal.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres