Libia: 13 combatanți uciși, dintre care cinci din partea autorităților recunoscute, la Benghazi

 •  Externe
593 afişări

În total, cinci membri ai forțelor fidele autorităților recunoscute de comunitatea internațională și opt combatanți ai grupărilor rivale și-au pierdut viața duminică în noi confruntări la Benghazi (est), potrivit agenției de presă apropiate de aceste autorități, scrie AFP.

75088466-96fb-4e45-bd65-ac24548c79a8

În Libia, două autorități principale își dispută puterea, cea recunoscută de comunitatea internațională — instalată în est — și alta cu sediul la Tripoli, sub controlul unei coaliții a milițiilor, în mare parte islamiste.

Moartea acestor luptători a intervenit la o zi după ce 14 membri ai autorităților recunoscute au fost uciși în cursul unei tentative de preluare a controlului asupra unei localități aflate în mâinile grupărilor rivale.

"Cinci soldați și-au pierdut viața într-o operațiune menită să îi respingă pe teroriști în vestul orașului Benghazi, precum și opt combatanți aparținând acestor mișcări", a transmis agenția Lana.

Citând o sursă militară, agenția a precizat că forțele fidele au reușit să cucerească un port în vestul orașului și un spital în sud, în pofida pierderii a 19 oameni în două zile.

"Soldaților li s-au dat ordine să își continue înaintarea și să nu se oprească decât după ce au reușit să elimine grupările teroriste din Benghazi" în cursul operațiunii militare numite "Sângele martirilor", a adăugat sursa citată.

De peste un an și jumătate, Benghazi este scena luptelor sângeroase dintre, pe de o parte, formațiuni înarmate, printre care se află extremiști ca gruparea Statul Islamic (SI) și Anshar al-Sharia, apropiată de organizația Al Qaida, și, de cealaltă parte, forțele fidele guvernului recunoscut de comunitatea internațională.

Libia este dominată de grupuri politice și armate rivale, după ce Muammar Gaddafi a fost răsturnat de la putere și ucis în 2011 ca urmare a unei revolte susținute de o intervenție militară occidentală. Această situație de profundă instabilitate a favorizat implantarea grupării jihadiste Statul Islamic (SI), care deține controlul asupra orașului-port Syrte și a împrejurimilor acestuia.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres