Fără criptare, atentatele de la Paris "nu ar fi avut loc" (directorul NSA)

 •  Externe
859 afişări

Atentatele de la 13 noiembrie din Franța "nu ar fi avut loc" fără utilizarea unor aparate de comunicare criptate care au permis jihadiștilor să scape radarelor de supraveghere, a explicat într-un interviu publicat miercuri șeful agenției americane de informații NSA, potrivit AFP.

a160f6dc-bcbd-4baf-8366-e82a8dfce7dc

Directorul Agenției de Securitate Națională, Michael Rogers, a confirmat pentru Yahoo News utilizarea tehnologiilor de criptare în organizarea atacurilor coordonate revendicate de gruparea Statul Islamic care au făcut 130 de morți și mai multe sute de răniți la Paris și Saint Denis (nordul capitalei Franței).

În opinia sa, "unele comunicații" ale jihadiștilor "au fost criptate", fapt ce a împiedicat serviciile de informații să meargă pe urmele lor. "Evident, dacă am fi știut, (atentatele de la) Paris nu ar fi avut loc", și-a exprimat regretul Michael Rogers în acest interviu realizat săptămâna trecută.

Afirmațiile directorului NSA au fost publicate miercuri, în plină dispută în Statele Unite între companiile din industria de înaltă tehnologie, în frunte cu Apple, și guvernul american legată de protecția datelor stocate în telefoane mobile considerate inviolabile.

Apple a respins cererea "fără precedent" a unui judecător american de a permite accesul poliției federale (FBI) la conținutul criptat al iPhone-ului unuia dintre autorii masacrului de la San Bernardino, soldat cu 14 morți la începutul lui decembrie în California.

Michael Rogers a afirmat că este în favoarea criptării pentru tot ce ține de securitatea pe internet, însă și-a exprimat rezervele în ce privește aparatele care nu pot fi decriptate, nici chiar la cererea justiției sau autorităților.

"Criptarea face într-adevăr mai dificilă îndeplinirea misiunii noastre? Da", și-a exprimat regretul directorul NSA.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres