Premierul Rusiei: Statutul Crimeii nu este negociabil

 •  Externe
432 afişări

Crimeea a fost alipită la Rusia în urma unui referendum organizat în martie 2014 și, cu aceasta, problema statutului peninsulei din Marea Neagră a fost închisă, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat duminică Euronews, cu ocazia participării la Conferința de securitate de la Munchen.

26f28861-8692-43ae-ad45-9c42222af23e

'Problema Crimeii nu mai există. (...) Crimeea face parte din Rusia', a insistat Dmitri Medvedev. Întrebat dacă în viitor problema Crimeii ar putea fi negociată, șeful guvernului rus a răspuns negativ. 'Nu, pentru Rusia această problemă nu mai există. Ea fost rezolvată odată pentru totdeauna. (...) A avut loc un referendum, am amendat Constituția. Republica Crimeea și orașul Sevastopol fac parte din Federația Rusă', a insistat prim-ministrul rus.

Populată în principal de vorbitori de limba rusă, Crimeea a fost anexată la Rusia în urma unui controversat referendum în martie 2014, după venirea la putere la Kiev a forțelor prooccidentale, susținute de UE și SUA. Deși, conform rezultatelor referendumului, o majoritate absolută a locuitorilor peninsulei (96,77%) au optat în favoarea alipirii Crimeii la Rusia, Occidentul și Ucraina nu recunosc acest referendum.

Ucraina continuă să considere Crimeea drept teritoriu al său 'ocupat temporar', iar Uniunea Europeană și SUA au instituit de atunci o serie de sancțiuni împotriva Federației Ruse, care i-au afectat puternic economia, pe fondul prăbușirii prețului la petrol.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres