UPDATE Kerry: Acord la conferința asupra Siriei asupra "încetării ostilităților"

 •  Externe
1015 afişări

Principalii actori ai dosarului sirian au căzut de acord, în noaptea de joi spre vineri, la München (sudul Germaniei) să pună în aplicare o "încetare a ostilităților" parțială în Siria în termen de o săptămână și asupra unui acces extins al ajutorului umanitar pentru populația civilă, a anunțat secretarul de stat american John Kerry, informează agențiile DPA și AFP.

3424a4fc-3bf3-4b70-875c-024a9ea85d84

*Acordul asupra Siriei va funcționa doar dacă Rusia va opri bombardamentele (Marea Britanie)

"Am convenit asupra unei încetări a ostilităților în întreaga țară într-o săptămână", a declarat șeful diplomației americane într-o conferință de presă.

Accesul la ajutorul umanitar va trebui extins la o serie de orașe. Negocierile inter-siriene ar trebui de asemenea "reluate cât mai curând posibil", a adăugat Kerry.

"Încetarea ostilităților la nivel național" stabilită de puterile mondiale să fie implementată în Siria într-o săptămână nu se va aplica la gruparea militantă Statul Islamic, a precizat secretarul de stat american John Kerry mai devreme vineri, notează agenția germană de presă DPA.

Reuniunea celor 17 țări ale Grupului Internațional de Susținere a Siriei (ISSG) de la München a avut de asemenea ca rezultat un acord pentru "accelerarea și extinderea" livrării de ajutor umanitar cât mai curând începând de luni, a mai precizat Kerry.

Kerry, ministrul rus de externe Serghei Lavrov și emisarul ONU Staffan de Mistura au purtat negocieri aproape șase ore cu miniștri de externe europeni și din Orientul Mijlociu înainte de anunțarea încetării ostilităților, cu câteva ore înaintea Conferinței de Securitate de la München, mai notează DPA.

Reuniunea ISSG a avut loc înaintea discuțiilor de pace programate să fie reluate pe 26 februarie la Geneva.

Înalți diplomați din Iran și Arabia Saudită — puteri regionale considerate cheie pentru orice armistițiu durabil și tranziție politică în Siria — au participat la discuții. A fost prima lor întâlnire după ce aceste țări au rupt relațiile diplomatice la începutul lunii ianuarie.

Ostilitățile pe teren în Siria s-au intensificat în ultimele zile, înaintea discuțiilor, amintește DPA.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres