Justiția turcă a dechis procesul împotriva traficanților vinovați de moartea micuțului sirian Aylan

 •  Externe
405 afişări

Justiția turcă a deschis joi procesul împotriva a doi traficanți urmăriți după naufragiul unei ambarcațiuni cu refugiați sirieni, naufragiu care a avut loc în septembrie anul trecut și care s-a soldat cu mai mulți morți, printre care și micuțul Aylan Kurdi, devenit simbolul dramei migranților, informează AFP.

dba09467-0bef-463f-bd03-e1e45c36ac51

Cei doi bărbați, Muwafaka Alabash și Asem Alfrhad, sunt acuzați de 'trafic de imigranți' și de 'neglijențe deliberate' care au dus la moartea a cinci dintre pasagerii ambarcațiunii, printre care micul Aylan, la acea dată în vârstă de 3 ani, mama și fratele lui în vârstă de 5 ani, a precizat agenția de presă turcă Dogan.

Bărbații riscă până la 35 de ani de închisoare.

Tatăl lui Aylan era la rândul său urmărit penal la același tribunal din Bodrum (sud-vest), pentru că a 'utilizat' ambarcațiunea care a naufragiat. Cu toate acestea, judecătorii au decis joi să abandoneze acuzațiile lansate împotriva lui.

Absent de la audieri, Abdullah Kurdi, care trăiește o parte din an în Kurdistanul irakian, a fost acuzat imediat după dramă că a organizat el însuși traversarea clandestină pe Marea Egee, traversare care s-a transformat într-o dramă. Kurdi a negat mereu aceste acuzații. Invitat în mod regulat de mass-media după catastrofă, el a rugat în decembrie 'lumea întreagă să-și deschidă porțile în fața sirienilor'.

Chiar de la începutul procesului de joi cei doi presupuși traficanți au negat orice responsabilitate în producerea naufragiului și l-au acuzat pe tatăl lui Aylan. 'Adevăratul criminal, organizatorul, este Abdullah Kurdi, care a devenit eroul televiziunilor, fără ca măcar să depună mărturii', a acuzat Asem Alfrhad.

În 2 septembrie anul trecut, o ambarcațiune supraîncărcată cu refugiați sirieni a naufragiat în largul stațiunii balneare turce Bodrum, în timp ce încerca să ajungă la insula grecească Kos. Doisprezece dintre ei au murit.

Imaginile cu trupul neînsuflețit al micului Aylan, descoperit câteva ore mai târziu pe o plajă, au făcut înconjurul lumii și au suscitat un val de indignare planetară, care a obligat UE să-și deschidă ușile în fața migranților, majoritatea dintre ei refugiați din Siria sau Irak.

Ankara și Bruxellesul au semnat la sfârșitul lui noiembrie un 'plan de acțiune' ce prevede un ajutor european de 3 miliarde de euro pentru autoritățile turce, în schimbul angajamentului lor de a-și controla mai bine frontierele în fața traficanților.

Cu toate acestea, acordul nu a reușit să reducă în mod semnificativ plecările de migranți spre Grecia.

Turcia, care găzduiește oficial circa 2,7 milioane de sirieni și 300.000 de irakieni care au fugit din țările lor aflate în război, a devenit unul dintre principalele puncte de plecare pentru imigranții care vor să se instaleze în Europa. Mai mult de 850.000 de migranți au intrat în Grecia prin Turcia, în 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Citește și:

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres