Medvedev susține că există riscul unui "război mondial" în cazul unei ofensive terestre străine în Siria

 •  Externe
6022 afişări

Premierul rus Dmitri Medvedev afirmă că marile puteri trebuie să se așeze la masa negocierilor pentru a pune capăt războiului din Siria și că o ofensivă terestră străină în această țară ar putea duce la izbucnirea unui "nou război mondial", relatează Reuters și AFP.

28afa7a8-4530-4466-a5d8-ff4b46507e59

"Ofensiva terestră face în general ca un război să devină permanent", a avertizat șeful guvernului rus într-un interviu pentru ediția de vineri a cotidianului german Handelsblatt.

"Americanii și partenerii noștri arabi trebuie să se gândească bine: vor un război permanent?", a declarat Medvedev.

"Ar fi imposibil" ca un astfel de război să fie câștigat rapid, "în special în lumea arabă, unde fiecare luptă cu fiecare", a mai spus el, conform traducerii în germană a afirmațiilor sale.

"Toate părțile trebuie obligate să se așeze la masa negocierilor, în loc să dezlănțuie un nou război mondial", a declarat el.

Medvedev a mai spus că SUA și Rusia trebuie să exercite presiune asupra tuturor părților implicate în conflict pentru a se ajunge la o încetare a focului.

Rusia desfășoară bombardamente aeriene în jurul orașului cheie Alep, în sprijinul ofensivei puternice a trupelor loiale președintelui sirian Bashar al-Assad împotriva rebelilor. De cealaltă parte, forțele aeriene ale SUA și ale altor țări occidentale sunt de asemenea implicate în atacuri aeriene în nordul Siriei împotriva pozițiilor jihadiste.

Arabia Saudită a vorbit recent despre o posibilă desfășurare de trupe terestre în Siria, în cadrul coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

AGERPRES/(AS — editor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres