Turcia: Ambasadorul american convocat după declarații ale Washingtonului despre kurzii din Siria

 •  Externe
1266 afişări

Ambasadorul Statelor Unite la Ankara a fost convocat marți la Ministerul turc de Externe după o declarație făcută cu o zi înainte de un oficial american afirmând că principalul partid kurd din Siria nu este "terorist", au informat mass-media, potrivit AFP.

64ce6fbc-1ac2-4de1-9d24-8fca915d5c15

Autoritățile turce, care consideră Partidul Uniunii Democratice (PYD) ca o grupare "teroristă", i-au făcut cunoscută "nemulțumirea" în urma unui comentariu al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, a precizat cotidianul Hürriyet citând surse diplomatice turce.

Întrebat luni în legătură cu acest subiect, John Kirby a răspuns: "După cum știți, considerăm că PYD nu este o organizație teroristă".

În ultimele luni, sprijinul militar acordat de Statele Unite PYD și milițiilor acestuia, Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), constituie o sursă periodică de fricțiuni între Washington și Ankara.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și-a exprimat nemulțumirea săptămâna trecută în fața presei, denunțând vizita efectuată recent YPG care dețin controlul asupra orașului sirian Kobane de Brett McGurk, emisarul special al președintelui american, Barack Obama, pentru coaliția internațională antijihadistă.

"Cum pot avea încredere în voi? Sunt eu partenerul vostru? Ori sunt teroriștii din Kobane?", a întrebat Recep Tayyip Erdogan.

Cu ajutorul sprijinului militar din partea coaliției conduse de Washington, kurzii sirieni au respins în urmă cu un an ofensiva grupării Statul Islamic (SI) asupra orașului Kobane.

În pofida criticilor, Ankara a refuzat să acorde sprijin luptătorilor YPG, considerați ca aripa siriană a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care conduce din 1984 o rebeliune pe teritoriul turc.

"PYD este o organizație teroristă. YPG sunt o organizație teroristă. PYD este ce este și PKK", a insistat șeful statului turc în fața jurnaliștilor.

Guvernul de la Ankara se teme că sprijinul militar american le va permite kurzilor sirieni, care dețin în prezent controlul asupra unei vaste regiuni din extremitatea nordică a Siriei de-a lungul frontierei cu Turcia, să își extindă în continuare influența.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres