SUA: Accident de autocar soldat cu 30 de răniți

 •  Externe
495 afişări

Un autocar care făcea legătura luni între New York și un cazinou din Connecticut s-a răsturnat pe marginea autostrăzii, alunecoasă din cauza căderilor de zăpadă, înregistrându-se cel puțin 30 de răniți însă fără ca viața vreunuia dintre aceștia să fie în pericol, transmite AFP.

329a4554-8627-43f3-b14d-8d92b4564e82

După orele prânzului, autocarul a ieșit de pe autostrada I-95 și s-a răsturnat pe o parte, cu puțin înainte de orașul Madison, a informat poliția din acest stat aflat în nord-estul SUA.

Potrivit unor fotografii de la locul accidentului, publicate pe rețele de socializare, zăpada acoperea o parte a carosabilului.

Din totalul celor 70 de pasageri aflați la bord, vreo 30 au reușit să iasă singuri din autocar.

Ceilalți au fost luați în primire de serviciile de salvare. Răniții ușor au fost transportați la Madison, iar restul internați în spitalele Yale-New Haven și Saint Raphael, a precizat poliția din Connecticut.

Conform forțelor de ordine, viața niciunui pasager nu a fost pusă în pericol.

Accidentul nu a implicat o altă mașină și a avut loc la circa 50 de kilometri de destinație, cazinoul Mohegan Sun, operat la Uncasville de tribul indian al Moheganilor.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres