Accident de tren în Germania: Zece morți și peste 80 de răniți (nou bilanț)

 •  Externe
2445 afişări

Zece persoane au murit și alte cel puțin 81 au fost rănite marți după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal la mare viteză într-o zonă izolată din sudul Germaniei, relatează Reuters.

66b13cad-7309-4d43-89ea-a9dd07b4386d

UPDATE Coliziune între două trenuri în Germania: Cel puțin opt morți și circa 90 de răniți (bilanț actualizat)

Un pasager este dat în continuare dispărut, iar 18 dintre răniți se află în stare gravă, a precizat poliția.

Accidentul s-a produs la o oră de vârf în cursul dimineții, aproximativ la jumătatea drumului feroviar de șase kilometri între stațiunea Bad Aibling și orașul Kolbermoor din Bavaria, în apropiere de granița cu Austria.

Ambulanțele nu au putut ajunge la locul accidentului, situat într-o zonă împădurită, cu o prăpastie într-o parte și un râu de cealaltă parte, astfel că a fost nevoie de intervenția elicopterelor pentru a transporta victimele la spitalele din apropiere.

Poliția a precizat că operațiunile de recuperare cu mașini grele vor fi suspendate pe timpul nopții și vor fi reluate miercuri în zori.

Trenurile transportau circa 100 de pasageri, în principal navetiști. Conform poliției, mai multe persoane s-ar fi putut afla în trenuri dacă această săptămână nu era una de vacanță.

Sute de membri ai serviciilor de urgență, inclusiv echipe de salvamontiști, au intervenit pentru a-i salva pe pasageri de la locul accidentului, unde vagoanele de tren au rămas răsturnate lângă șine.

Ministrul transporturilor, Alexander Dobrindt, a spus că trenurile și calea ferată erau dotate cu un sistem automat de frânare care a fost introdus în Germania după ce 10 persoane au murit în 2011 în apropiere de Magdeburg când un conductor de tren nu a oprit la două semnale roșii.

"Este unul dintre cele mai grave accidente de tren din ultimii ani", a spus ministrul.

Cel mai grav accident de tren survenit în Germania după război s-a produs în 1998, când 101 persoane au murit în orașul Eschede după ce un tren de mare viteză a deraiat.

Potrivit lui Dobrindt, trenurile implicate în accidentul de marți mergeau probabil cu mare viteză la intrarea într-o curbă, iar conductorii cel mai probabil nu au reușit să se vadă reciproc.

El a mai spus că în prezent sunt examinate două cutii negre din cele două trenuri pentru a se obține mai multe informații.

Poliția a refuzat să facă vreun comentariu privind cauza accidentului, făcând apel la populație să doneze sânge.

Cancelarul Angela Merkel s-a declarat șocată și a transmis condoleanțe familiilor victimelor. "Sunt încrezătoare că autoritățile responsabile vor face tot posibilul pentru a stabili cum s-a produs accidentul", a precizat ea într-un comunicat.

Ministrul transporturilor a mai spus că a fost deschisă o anchetă și că prioritar este să se stabilească dacă a fost vorba de o cauză tehnică sau de o eroare umană.

AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres