UNICEF: 200 de milioane de victime ale mutilărilor genitale în lume

 •  Externe
432 afişări

Circa 200 de milioane de femei și fete suferă mutilări genitale și jumătate dintre ele trăiesc în Egipt, Etiopia și Indonezia, relevă un nou raport al Fondului națiunilor unite pentru copii (UNICEF), relatează AFP.

29054247-26cd-4b4c-beab-1e9de1546e21

Somalia, Guineea și Djibouti rămân țările cu ratele de mutilare genitală cele mai ridicate. Amploarea fenomenului s scăzut însă în circa 30 de țări, în special în Liberia, Burkina Faso sau Kenya, indică raportul.

ONU și-a fixat drept obiectiv să pună capăt acestei practici până în 2030, în cadrul obiectivelor de dezvoltare adoptate de 193 de țări în septembrie anul trecut.

Din cele 200 de milioane de victime ale mutilărilor genitale, 44 de milioane sunt în vârstă de 14 ani sau mai puțin. În cele 30 de țări în care această practică este cea mai răspândită majoritatea fetelor au fost supuse circumciziei feminine înainte de vârsta de 5 ani.

"În țări ca Somalia, Guineea și Djibouti, această practică este aproape universală", subliniază Claudia Cappa, care a condus echipa care a redactat raportul. Astfel, 98% dintre fete suferă mutilări genitale în Solamia, 97% în Guineea și 93% în Djibouti.

Cifra globală de 200 de milioane de victime ale mutilărilor genitale furnizată de UNICEF depășește cu 70 de milioane ultima estimare care data din 2014, datorită noilor date furnizate de Indonezia.

"Trebuie să susținem eforturile naționale pentru a încuraja renunțarea la această practică", afirmă Claudia Cappa, care evidențiază unele progrese "în modul în care comunitățile percep" această practică.

Astfel, din 2008, peste 15.000 de comunități au renunțat la mutilările genitale feminine, dintre care 2.000 anul trecut. Cinci țări au adoptat legi care transformă această practică în infracțiune: Kenya, Uganda, Guineea-Bissau, Nigeria și Gambia.

AGERPRES/(AS — editor: Florin Ștefan, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres