SUA: Camera Reprezentanților a votat pentru a-l opri pe Obama să ridice sancțiunile împotriva Iranului

 •  Externe
325 afişări

Camera Reprezentanților a Congresului american a aprobat marți un proiect de lege menit să-i îngrădească președintelui Barack Obama posibilitatea de a ridica sancțiunile împotriva Iranului, la aproape trei săptămâni după ce un vot similar a fost anulat, relatează miercuri Reuters.

84f33f31-2b66-4da6-ad9c-50faf636c148

Membrii Camerei Reprezentanților au aprobat cu 246 de voturi pentru, aproape toate din tabăra republicană, și 181 împotrivă, din tabăra democrată, 'Legea privind transparența finanțării terorismului Iranului'.

Proiectul de lege are însă șanse minime nule de a intra în vigoare. Chiar dacă va fi adoptat și de Senat, controlat tot de republicani, președintele Obama a promis că se va opune prin veto aplicării sale, care ar anula practic acordul nuclear istoric cu Teheranul.

Camera Reprezentanților aprobase proiectul încă de luna trecută, pe 13 ianuarie, însă votul a fost anulat după ce aproape o treime dintre membri au sosit prea târziu pentru a-și mai exprima opțiunea.

Trei zile mai târziu, autoritățile de la Washington și Teheran au anunțat un acord complex prin care Iranul a eliberat patru prizonieri americani.

Congresmeni democrați au remarcat că acesta nu a fost singurul caz de repetare a votului. Camera Reprezentanților a votat de peste 60 de ori în încercarea de a respinge reforma sistemului de sănătate, una din principalele realizări de politică internă ale președintelui Obama.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres