SUA: Pentagonul își multiplică de patru ori bugetul pentru Europa în 2017, în fața agresiunii ruse

 •  Externe
658 afişări

Pentagonul prevede creșterea de patru ori, până la 3,4 miliarde de dolari, a bugetului său de cheltuieli pentru Europa în fața 'agresiunii ruse' în 2017, a anunțat marți ministrul american al apărării, Ashton Carter, citat de Reuters și AFP.

a2191d2d-0f4e-41cf-b68e-d807ed9fd557

În cadrul unei intervenții la 'Economic Club of Washington', Carter a menționat că Pentagonul va încerca să obțină pentru anul viitor un buget de 582,7 miliarde de dolari, care să acopere prioritățile politicii SUA în domeniul apărării în noul context strategic de securitate marcat de acțiunile Rusiei și ascensiunea grupării Statul Islamic.

Ashton Carter a precizat că cererea de finanțare a Pentagonului va fi în linie cu acordul convenit în Congresul SUA cu privire la buget, dar cheltuielile vor fi concentrate pe cinci provocări cu care se confruntă forțele armate americane: Rusia, China, Coreea de Nord, Iran și gruparea Statul Islamic.

'Mediul de securitate actual este dramatic diferit de cel pe care l-am cunoscut în ultimii 25 de ani și el necesită noi mijloace de gândire și noi căi de acțiune', a subliniat șeful Pentagonului.

El a precizat că în 2017 are în vedere o majorare cu 50% — până la 7,5 miliarde de dolari — a bugetului pentru finanțarea luptei contra grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Majorarea bugetului pentru finanțarea luptei contra SI va permite susținerea eforturilor pentru accelerarea campaniei antijihadiste. Aceste eforturi vor fi analizate săptămâna viitoare, la Bruxelles, într-o reuniune a 26 de miniștri ai apărării din țările participante la coaliția internațională anti-SI.

Pentagonul prevede mai ales achiziționarea, în schimbul a 1,8 miliarde dolari, a unor bombe ghidate prin laser sau GPS și a altor muniții 'inteligente'.

'Noi am folosit astfel de muniții contra jihadiștilor, dar stocurile noastre au început să fie scăzute', a explicat Carter.

Dincolo de nevoile operaționale imediate, bugetul apărării pentru 2017 propus Congresului de administrația Obama va prevedea 'pentru al doilea an consecutiv' alocarea a 71,4 miliarde dolari pentru cercetare și dezvoltare în domeniul apărării.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres