Egipt: Atacuri împotriva poliției și armatei în Peninsula Sinai, patru morți

 •  Externe
763 afişări

În total, doi polițiști și doi militari au fost uciși duminică în două atacuri cu bombă în Peninsula Sinai, scenă a unei insurecții jihadiste, au informat responsabili din cadrul serviciilor egiptene de securitate, scrie AFP.

f3b74c65-8638-45fe-a2e8-c4cb2ba06b39

De la destituirea de către armată a președintelui islamist Mohamed Morsi în 2013, militarii și poliția sunt frecvent ținta atacurilor jihadiste, în special în nordul Peninsulei Sinai, fief al ramurii egiptene a grupării Statul Islamic (SI).

În zori, doi polițiști și-au pierdut viața în explozia unei bombe declanșate de la distanță la trecere mașinii lor blindate, în cursul unei operațiuni de patrulare în sectorul Rafah, la frontiera cu Fâșia Gaza palestiniană, au precizat oficialii.

De asemenea, un ofițer al armatei și un soldat au fost uciși într-un atac similar în regiunea Sheikh Zoueid, în Sinaiul de Nord, potrivit acelorași surse.

Conform autorităților, sute de polițiști și soldați și-au pierdut viața în atacuri ale jihadiștilor, cu începere din 2013, mai ales în Sinaiul de Nord. Unele atentate au avut ca țintă polițiști și soldați la Cairo și în Delta Nilului.

Ramura egipteană a SI a revendicat prăbușirea unui avion cu turiști ruși, la 31 octombrie, în Sinaiul egiptean, care a costat viața celor 224 de pasageri și membri ai echipajului.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres