Extrema dreaptă europeană se ridică împotriva "monstrului" UE

 •  Externe
940 afişări

Extrema dreaptă europeană a lansat joi seară, cu prilejul unei reuniuni la Milano (nordul Italiei), un atac în toată regula împotriva "monstrului" care ar fi Uniunea Europeană (UE), transmite AFP.

bf10b58d-6909-4dc4-a0ea-1b50c42d5bd8

"Trebuie să luptăm pentru independență și suveranitate împotriva monstrului de la Bruxelles", a declarat Marcel de Graaff, membru al Partidului pentru Libertate (PVV) din Olanda și copreședinte alături de Marine Le Pen — lider al Frontului Național (FN) din Franța — al micului grup de parlamentari europeni eurofobi intitulat "Europa Națiunilor și Libertății" (ENL).

ENL a ținut la Milano prima sa convenție, organizată de Liga Nordului, partid italian antieuropean și antiimigranți.

"Proiectul UE a eșuat, am plătit miliarde pe care nu le controlăm. Am dat naștere unui monstru dictatorial și acest monstru se numește UE", a continuat deputatul olandez.

UE "nu are soluție, nu aduce pace, aduce în schimb sute de mii de imigranți clandestini care ne amenință femeile și copiii", a adăugat el.

Mai mulți reprezentanți ai partidelor membre ale ENL au luat cuvântul în cursul serii pentru a denunța atât Comisia de la Bruxelles, care "nu este aleasă, dar negociază tratatele" internaționale, cât și sosirea masivă a imigranților și refugiaților sau moneda unică.

Șeful Ligii Nordului, Matteo Salvini, a criticat o Europă care "se prăbușește sub foame, imigrație și șomaj".

"Sunt într-adevăr proști sau sunt plătiți să facă pe proștii?", a afirmat el în legătură cu responsabilii instituțiilor europene.

"Ei vor o Europă cu puțini europeni și mulți imigranți, ei plătesc greșelile lor cu banii noștri", a adăugat Matteo Salvini.

Marine Le Pen a fost aplaudată în picioare de publicul alcătuit din sute de militanți și simpatizanți ai acestor partide care se definesc de dreapta sau "patriotice", prezenți în sala congreselor a Târgului de la Milano plasată sub înaltă supraveghere polițienească.

"Criza greacă a demonstrat că moneda unică este împotriva democrației", a declarat ea, denunțând printre altele sancțiunile la adresa Rusiei ori supunerea față de interesele americane.

"Ne este de ajuns cu această Uniune Europeană care ne invadează tot mai mult viața privată", a adăugat Marine Le Pen, lansând un apel la reintroducerea monedelor naționale care, în opinia sa, va marca sfârșitul austerității în Europa.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres