Barroso: Criza din 2012 a fost un moment delicat; am avut un rol discret de mediere între Băsescu și Ponta

 •  Externe
965 afişări

Criza constituțională din România din 2012 a fost un "moment delicat" din punct de vedere instituțional și politic, a declarat vineri, într-un interviu pentru AGERPRES, fostul președinte al Comisiei Europene José Manuel Barroso, care a mai afirmat că a avut "un foarte discret rol de mediere" între fostul președinte Traian Băsescu și fostul prim-ministru Victor Ponta.

aa1c14f0-d6cf-4069-9e2b-e04148fcd7dd

Întrebat despre cel mai dificil moment din relația sa cu România în timpul celor zece ani (2004-2014) cât a fost președinte al Comisiei Europene, Barroso a menționat, din punct de vedere politic, criza din 2012, "când era un conflict între prim-ministru sau partidul de guvernământ și președinte".

"Am considerat că era vorba de o criză constituțională. Apoi Comisia Europeană a trebuit să intervină, să se asigure că toate regulile democrației și principiile statului de drept sunt respectate", a spus fostul oficial european, adăugând că respectiva chestiune "a fost relativ ușor de rezolvat" și că a fost un moment "delicat" din punct de vedere instituțional.

"Dar am vorbit atunci cu președintele (Traian) Băsescu și cu premierul (Victor) Ponta și cred că amândoi au înțeles că interesul meu era să văd că România este stabilă și respectată. Am avut un foarte discret rol de mediere", a recunoscut Barroso în interviul pentru AGERPRES, realizat în contextul prezenței sale la Universitatea de Vest din Timișoara, unde i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa..

El a mai afirmat că au existat de asemenea momente dificile și din punct de vedere economic, dar că România a putut să răspundă pozitiv la programul de ajustare economică. "Am depus mereu eforturi pentru a sprijini România în acel moment, vorbind de asemenea cu Fondul Monetar Internațional" și cu alte instituții, a declarat Barroso.

Pe de altă parte, fostul președinte al CE a subliniat că cel mai "memorabil" moment al relației sale cu România a fost cel al aderării țării noastre la Uniunea Europeană în 2007.

"Am fost foarte fericit în ziua aderării României. După cum știți, au fost persoane care s-au opus aderării României la UE. Iar faptul că am încheiat negocierile a fost în sine un moment grozav", a afirmat el.

AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres