Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 28 ian /Agerpres/ - Oraşul american Ferguson (statul Missouri), simbolul violenţelor comise de poliţie împotriva unor persoane de culoare în SUA, a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Ministerul Justiţiei pentru reformarea poliţiei şi a tribunalelor sale, relatează AFP.

Decesul în august 2014 al unui tânăr afro-american (Michael Brown), împuşcat de către un poliţist alb (Darren Wilson), a declanşat manifestaţii violente în acest oraş din centrul SUA, care au durat mai multe săptămâni, şi o dezbatere naţională cu privire la relaţiile interrasiale şi la folosirea excesivă a forţei de poliţiştii americani.

Michael Brown nu era înarmat în momentul în care a fost împuşcat de poliţist.

Darren Wilson nu a fost pus sub acuzare, procurorii federali americani ajungând la concluzia că nu există nicio dovadă care să pună sub semnul îndoielii mărturia poliţistului potrivit căreia el s-a temut pentru propria siguranţă. De asemenea, nu a existat nicio probă demnă de încredere care să ateste că Michael Brown avea mâinile ridicate atunci când a fost împuşcat.

Decizia în cazul incidentului armat din 9 august de la Ferguson nu a fost una surprinzătoare, ţinând cont de standardul juridic ridicat care este necesar pentru o inculpare la nivel federal în cazuri privind drepturile civile. Wilson, care a afirmat că Michael Brown l-a lovit în faţă şi a încercat să îi ia arma în timpul încăierării, a fost achitat de un mare juriu din statul Missouri în luna noiembrie 2014 şi ulterior a demisionat din poliţie.

Un raport federal, dat publicităţii în luna martie a anului trecut, a relevat tratamentul discriminatoriu aplicat persoanelor de culoare şi încurajarea forţelor de poliţie să amendeze abuziv şoferii, ca mijloc de a genera venit.

În urma publicării raportului, directorul serviciilor publice din Ferguson, John Shaw, a demisionat.

De la publicarea raportului, oraşul 'a efectuat schimbări pozitive', a subliniat Ministerul Justiţiei american într-o scrisoare trimisă Consiliului municipal din Ferguson. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.