Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 27 ian /Agerpres/- Guvernul regional din regiunea spaniolă Catalonia a renunţat, cel puţin pentru moment, la planurile privind o secesiune faţă de Spania, anunţând miercuri că declaraţia de independenţă avută în vedere iniţial va fi înlocuită cu o 'declaraţie de intenţie', transmite agenţia DPA.

Premierul catalan, Carles Puigdemont, evocase deja într-un interviu televizat o posibilă schimbare a planului, el motivând că o declaraţie unilaterală de independenţă nu întruneşte suficient sprijin din partea opiniei publice şi nici din partea parlamentului regional.

În urma alegerilor legislative regionale de la sfârşitul lunii septembrie, principalele partide secesioniste unite în alianţa denumită 'Junts pel si' (Împreună pentru da) au preluat conducerea executivului regional catalan. Acest executiv a anunţat atunci un plan în patru puncte ce menţiona etapele procesului de secesiune care urma să se încheie la jumătatea anului 2017, planul conţinând inclusiv un referendum pe tema Constituţiei unui stat catalan independent.

Însă guvernul central de la Madrid a avertizat că va recurge la toate mijloacele legale pentru a împiedica secesiunea Cataloniei şi a decis sporirea atribuţiilor Curţii Constituţionale, astfel încât să poată opri orice demers al separatiştilor în direcţia independenţei. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.