Bulgaria / MCV: Obținerea de rezultate concrete în combaterea marii corupții și a crimei organizate, cea mai mare provocare

 •  Externe
230 afişări

Obținerea de rezultate concrete în combaterea corupției la nivel înalt și a crimei organizate rămâne cea mai mare provocare pentru Bulgaria și trebuie să constituie principala prioritate pentru autoritățile acestei țări, subliniază Comisia Europeană în raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).

e5c764d3-d98e-4559-bc84-3e5f89f1f45c

Documentul consemnează, potrivit unui comunicat postat miercuri pe site-ul executivului comunitar, domeniile în care, în cele 12 luni scurse de la precedentul raport, s-au înregistrat progrese în ce privește condiționalitățile (benchmarks) stabilite de Comisie, și le identifică pe cele unde sunt necesare măsuri suplimentare.

Potrivit prim-vicepreședintelui Comisiei, Frans Timmermans, după adoptarea unor măsuri importante în 2015 pentru reașezarea reformei pe agenda politică, este timpul ca strategiile privind reforma justiției și lupta anticorupție să fie puse în aplicare și să ofere rezultate concrete.

Amendamentul la Constituție privind reforma sistemului de justiție, ce confirmă voința politică de a pune în aplicare strategia de reformă în justiție, ar trebui să fie urmată în foarte scurt timp de adoptarea proiectelor legislative restante, subliniază Timmermans.

Acesta salută dorința Bulgariei de a beneficia de pe urma asistenței și expertizei tehnice suplimentare de sprijinire a procesului de reformă, subliniind că executivul comunitar a pus la dispoziție mijloacele necesare.

Conform raportului, Bulgaria a întreprins în 2015 pași importanți pentru a pune din nou pe agendă reforma justiției, după o perioadă de instabilitate politică care a părut să țină pe loc progresele. Cele două strategii naționale privind reforma justiției și lupta anticorupție constituie o foaie de parcurs detaliată pentru acțiune, afirmă Comisia, evidențiind că transpunerea lor în progrese concrete și tangibile va reprezenta o provocare majoră pentru 2016.

Raportul salută amendarea Constituției în luna decembrie, considerând că adoptarea modificărilor reprezintă un pas important spre o reformă a Consiliului Suprem al Magistraturii, și evidențiind că strategia reformei judiciare trebuie să devină lege.

Documentul remarcă însă că alte inițiative s-au lovit de obstacole, îndeosebi strategia anticorupție. Proiectul de lege care urma să instituie o nouă autoritate unificată anticorupție a fost respins de parlament. Deși guvernul și-a anunțat intenția de a propune un nou proiect, respingerea primei variante a evidențiat lipsa de consens politic din spatele procesului de reformă, indică raportul.

Acesta avertizează că progresele lente în combaterea marii corupții și a cazurilor de crimă organizată continuă să erodeze încrederea populației în capacitatea autorităților bulgare de a face justiție.

Totodată, faptul că multe dintre recomandările din raportul MCV pe 2015 încă reclamă acțiune evidențiază o lipsă de determinare în eforturile instituțiilor bulgare în zone-cheie ale guvernanței judiciare.

Comisia Europeană consideră că procesul de monitorizare prin MCV, oportunitățile oferite de fondurile europene și angajamentul constructiv al Bruxelles-ului și al multor state membre vor continua să furnizeze sprijin valoros eforturilor de reformă ale Bulgariei.

În concluzie, Comisia îndeamnă Bulgaria să-și accelereze progresele în implementarea recomandărilor vizând reforma justiției și lupta împotriva corupției și a crimei organizate.

Următorul raport MCV este așteptat peste aproximativ un an.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres