Reforme ale UE: "Mai este încă mult de lucru" înaintea unui acord (Cameron și Merkel)

 •  Externe
486 afişări

Prim-ministrul britanic David Cameron și cancelarul german Angela Merkel au subliniat, luni, că "mai este încă mult de lucru" înainte de a ajunge la un acord asupra reformelor Uniunii Europene cerute de Londra pentru a rămâne în blocul celor 28, informează AFP și Reuters.

b4148bfa-270d-4626-990a-c5cd511b0c8f

În timpul unei convorbiri telefonice, cei doi lideri au abordat de asemenea criza migranților, potrivit unui comunicat al biroului prim-ministrului britanic.

Cameron apără patru mari axe de reforme pe care încearcă să le obțină de la partenerii săi europeni înainte de a organiza, până la sfârșitul anului 2017, un referendum asupra menținerii sau nu a țării sale în UE.

El speră să ajungă la un acord cu liderii UE asupra planurilor sale de a negocia relația Marii Britanii cu blocul la summitul de pe 18-19 februarie, amintește Reuters.

Cei doi lideri au convenit că "există progrese de la summitul european din decembrie și o reală bunăvoință în cadrul UE pentru a răspunde preocupărilor poporului britanic în legătură cu cele patru puncte", potrivit comunicatului.

"Ei au ajuns la concluzia că mai este încă mult de lucru până la summitul european din februarie pentru a găsi soluții adecvate", adaugă comunicatul.

În legătură cu problema migrației, Cameron și Merkel au subliniat că "o frontieră europeană externă solidă și o cooperare strânsă cu Turcia sunt esențiale".

În cursul unei întâlniri tensionate a miniștrilor de interne din cele 28 de țări luni la Amsterdam, Austria și Germania au cerut insistent Greciei să-și controleze mai bine frontiera cu Turcia, devenită principala poartă de intrare a migranților în UE, amintește France Presse.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres