UPDATE Europol: Statul Islamic pregătește noi "atacuri de amploare" concentrate în Europa

 •  Externe
462 afişări

Gruparea jihadistă Statul Islamic a dezvoltat "o nouă capacitate de luptă pentru a desfășura o campanie de atacuri de amploare" concentrate în special în Europa, a avertizat luni directorul Europol, Rob Wainwright, care a mai atras atenția că SI pregătește alte operațiuni, transmite AFP.

67aa4f79-ec4d-4241-86ad-296c76d724b6

Analiștii Europol sunt convinși că SI "pregătește noi atacuri (...) în state membre ale UE, în special în Franța", conform unui raport prezentat de Wainwright cu ocazia lansării oficiale la Amsterdam a unui nou Centru European de Contraterorism.

"Experții din diverse state sunt de acord asupra faptului că așa-numitul Stat Islamic are dorința și capacitatea de a comite noi atacuri în Europa", a subliniat el.

"Atacurile ar viza cu prioritate ținte civile, din cauza impactului pe care l-ar genera", se precizează în raport, care descrie "o schimbare de strategie a SI, care vrea să acționeze global".

Raportul este rezultatul unui seminar între experți din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene organizat la trei săptămâni după atentatele de la Paris de la 13 noiembrie, soldate cu 130 de morți.

Analiza semnalează "o schimbare în modul de operare" al grupării jihadiste implantate în Siria și în Irak, care este acum capabilă să comită 'când dorește', oriunde în lume, "serii de atacuri complexe și bine coordonate" cu ajutorul unor combatanți locali care cunosc bine spațiul în care se află.

"Se pare că luptătorii SI au libertate tactică atunci când își aleg țintele, pentru a-și adapta planurile la circumstanțe locale specifice, ceea ce îngreunează sarcina forțelor de ordine de a detecta astfel de planuri și de a identifica într-un stadiu incipient persoanele implicate", se observă raportul.

Centrul European de Contraterorism, cu baza în sediul Europol de la Haga, este dotat în prezent cu circa 40 de analiști, însă Rob Wainwright a dat asigurări că mijloacele acestuia urmează a fi întărite în lunile care vin, în contextul în care țările din UE s-au angajat să îmbunătățească schimbul de informații după atentatele de la Paris.

Centrul "se va concentra în special pe comunitatea de 5.000 de cetățeni europeni care s-au radicalizat după ce au participat la conflictele din Siria și Irak, dintre care mulți au revenit în societățile noastre și reprezintă un risc major de securitate", a precizat directorul Europol.

Gruparea Statul Islamic (SI) a publicat duminică o înregistrare video care îi pune în scenă, postum, pe cei nouă autori ai atentatelor care au făcut 130 de morți pe 13 noiembrie la Paris și în care îi amenință pe liderii țărilor din cadrul "coaliției" antijihadiste, inclusiv pe premierul britanic David Cameron.

În această înregistrare, publicată sub titlul "Omorâți-i acolo unde-i întâlniți", este vorba despre patru belgieni, trei francezi și doi irakieni.

Publicată de divizia media în limbi străine a Statului Islamic, Al-Hayat Media Center, înregistrarea video îi înfățișează pe acești jihadiști în timp ce comit atrocități, cum ar fi decapitări și executarea prin împușcare a unor persoane prezentate ca ostatici.

Vorbind în arabă și franceză, mai mulți dintre aceștia afirmă că mesajul lor "este adresat tuturor țărilor participante la coaliția" antijihadistă condusă de Statele Unite care a intervenit din septembrie 2014 împotriva SI în Siria și Irak.

Înregistrarea video arată, de asemenea, o fotografie a premierului britanic David Cameron, însoțită de o frază în engleză afirmând că "Oricine se va așeza de partea necredincioșilor va fi ținta săbiilor noastre".

Înregistrarea îi descrie pe cei nouă jihadiști ca "lei" care "au îngenuncheat Franța".

Guvernul britanic a transmis luni că înregistrarea video nu este decât o operațiune de 'propagandă' a unei grupări 'în declin'.

"Vom examina această înregistrare video", a precizat un purtător de cuvânt al executivului britanic, adăugând că este vorba de o nouă operațiune 'de propagandă' a "unei grupări teroriste cu metode îngrozitoare, care se află clar în declin și care bate în retragere".

AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres