Cehia introduce un sistem de niveluri de alertă pentru a putea face față mai bine amenințării teroriste

 •  Externe
245 afişări

Guvernul ceh a anunțat luni că a creat un sistem de niveluri de alertă pentru a putea face față mai bine amenințării teroriste, relatează AFP.

0161156f-55ba-40b0-8b4e-bd5d02aabea0

"Am decis să introducem un sistem care este o obișnuință în numeroase țări din Uniunea Europeană", a declarat presei premierul Bohuslav Sobotka.

Praga ar dispune de acum înainte, în opinia premierului, "de o scară clar definită privind amenințarea teroristă, cu scopul de a facilita comunicarea cu publicul în cazul apariției unui astfel de pericol".

Sistemul cuprinde patru niveluri, de la '0', care echivalează cu absența oricăror indicii privind o amenințare de atac terorist, până la '3', reprezentând o amenințare extrem de probabilă.

Decizia privind nivelul de alertă antiteroristă va fi luată de către guvern, la propunerea Ministerului de Interne, care se va baza la rândul său pe informații ale serviciilor secrete, a explicat premierul.

"Fiecare grad de alertă corespunde unor măsuri concrete din partea tuturor elementelor sistemului de securitate în Republica Cehă", a subliniat Sobotka, fără a oferi detalii suplimentare.

"În acest moment, nu dispunem în Republica Cehă de nicio informație concretă privind o amenințare teroristă", a dat el asigurări.

Introducerea acestui sistem de niveluri de alertă reprezintă, conform guvernului, o reacție a Cehiei la atacurile jihadiste comise anul trecut în Franța, soldate în total cu 147 de morți și sute de răniți.

Anterior, premierul Bohuslav Sobotka a anunțat că guvernul ceh a aprobat trimiterea de arme și muniție în Irak și Iordania pentru a sprijini lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres