Polonia: Manifestații la Varșovia și în multe alte orașe pentru ''a apăra libertatea''

 •  Externe
1705 afişări

Mii de persoane au ieșit sâmbătă în stradă la Varșovia și în alte circa treizeci de orașe din Polonia pentru ''a apăra libertatea'' amenințată, în opinia lor, de către conservatorii lui Jaroslaw Kaczynski, la putere din octombrie 2015, relatează AFP.

6e512c02-1ace-4b6e-9597-246b965f1c0f

''Nu suntem revoluționari. Revoluționarii sunt cei care distrug o ordine, care încearcă să impună prin forță ordinea lor. Noi vrem să apărăm democrația și libertatea noastră'', a declarat Mateusz Kijowski, fondatorul Comitetului pentru apărarea democrației (KOD), o mișcare civică apărută spontan pentru a se opune demersurilor controversate ale partidului Dreptate și Justiție (PiS).

Pe o zi însorită, dar foarte rece, mai multe mii de manifestanți s-au reunit la Varșovia în fața clădirii unde se află biroul premierului polonez, Beata Szydlo, înainte de a trece prin fața palatului prezidențial.

Mulțimea arbora drapele naționale și europene, precum și pancarte pe care scria ''Nu — putinizării, nu — supravegherii (de către poliție), nu — comunismului !'', ''Nu voi putea să renunț la libertate'', ''Kaczynski, du-te în Ungaria! '', sau ''Iubesc UE, inclusiv Germania'', aluzie la remarcile antigermane prezente în discursurile puterii conservatoare poloneze.

KOD a organizat sâmbătă manifestații în treizeci și șase de orașe din Polonia. Adunări de sprijin ar urma să aibă loc în această zi la Amsterdam, Berlin, Bruxelles, Londra, Melbourne, Paris Stockholm și Viena.

Manifestațiile sunt o reacție la o serie de legi și demersuri ale conservatorilor vizând Tribunalul Constituțional, media publice și alte instituții democratice care au provocat îngrijorare în Polonia și în cadrul uniunii Europene.

AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu, editor online Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres