Putin îl acuză pe Lenin că ar fi dinamitat Rusia

 •  Externe
769 afişări

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că fostul conducător sovietic Vladimir Lenin, decedat în 1924, dar venerat în continuare de mulți dintre ruși, ar fi responsabil de 'explozia' Rusiei, informează AFP.

50ebf24b-51c7-4733-9cb0-e6cc18ccbb47

'Ideile trebuie să ducă la rezultate bune, nu cum a fost cazul lui Vladimir Ilici' Lenin, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni a Consiliului prezidențial asupra științelor și educației.

Ideile lui Lenin sunt cele care 'au dus în final la căderea Uniunii Sovietice' în 1991, a estimat președintele rus, într-o critică neobișnuită la adresa liderului Revoluției bolșevice din 1917.

'A fost depusă o bombă nucleară sub imobilul numit Rusia și ea a explodat ulterior', a afirmat Putin, care se arată adesea nostalgic după epoca sovietică, potrivit Interfax.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a încercat apoi să atenueze impresia creată de aceste cuvinte.

'Președintele nu a făcut decât să-și spună punctul de vedere. Fiecare persoană, inclusiv președintele, are dreptul să aibă atitudinea proprie față de rolul unei pesonalități sau al alteia în istorie', a subliniat el.

Dmitri Peskov a asigurat, de altfel, că o eventuală înhumare a lui Lenin 'nu este pe ordinea de zi'.

La 25 de ani după căderea URSS și a regimului comunist, Lenin — decedat în 21 ianuarie 1924 — rămâne foarte prezent în Rusia, unde mii de străzi și monumente omagiază în continuate memoria celui care a fost liderul Revoluției din Octombrie 1917 și fondatorul statului sovietic.

Corpul îmbălsămat al lui Lenin odihnește în mausoleul său din Piața Roșie, în fața zidurilor Kremlinului, locul cel mai simbolic al țării, la câțiva metri de mormântul lui Stalin.

AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres