Manuel Valls: Starea de urgență din Franța va fi prelungită

 •  Externe
198 afişări

Premierul francez Manuel Valls a declarat vineri, pentru BBC, că starea de urgență din Franța instaurată după atacurile teroriste din noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morți, va fi prelungită atât timp cât va fi nevoie, relatează Reuters.

211d73f4-cc28-4681-8f78-fbc91a9e8392

Măsurile privind starea de urgență, care dau autorităților puteri suplimentare privind arestul la domiciliu și desfășurarea de raiduri fără un mandat judiciar, erau programate să expire la 26 februarie. Au mai fost oficiali care au spus că este posibil ca acestea să fie prelungite, însă Valls este cel care oferă o confirmare oficială.

Starea de urgență va fi prelungită "cât timp va fi necesar. Atât timp cât există o amenințare, trebuie să folosim toate mijloacele", a precizat premierul francez.

În acest interviu realizat la Forumul Economic de la Davos, în Elveția, Valls a adăugat că starea de urgență trebuie să rămână în vigoare "până când putem scăpa de Daesh", acronimul arab al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) care controlează teritorii din Siria și Irak și care a revendicat atacurile de la Paris.

"Avem de-a face cu un război total și global cu terorismul. Războiul pe care noi îl ducem trebuie să fie de asemenea total, global și nemilos", a spus el.

AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres