David Cameron: Litvinenko a fost asasinat 'la comanda unui stat'

 •  Externe
415 afişări

Fostul agent KGB Aleksandr Litvinenko a fost asasinat la 'comanda unui stat', a afirmat joi premierul britanic David Cameron la Davos, după publicarea raportului unui judecător britanic în care sunt incriminați Rusia și președintele rus Vladimir Putin, informează AFP.

4667984e-d1f9-4fbc-8aaa-588a2c8edd6e

'Acest raport confirmă ceea ce noi am crezut dintotdeauna și ceea ce ultimul guvern laburist credea pe vremea acelui asasinat îngrozitor, adică faptul că el a fost comandat de un stat', a declarat David Cameron din Elveția pentru posturile de televiziune britanice.

'De aceea, precedentul guvern a decis să-i expulzeze pe diplomații ruși, să emită mandate de arestare și să refuze să coopereze cu agențiile de securitate ruse, măsuri care persistă', a mai spus premierul britanic.

'Astăzi, am adăugat (la aceste măsuri) o înghețare de bunuri și am solicitat din nou autoritățile judiciare, pentru a vedea ce mai poate fi făcut', a explicat Cameron.

Ministrul de interne al Marii Britanii, Theresa May, a anunțat anterior înghețarea de bunuri a doi presupuși executanți ai asasinatului, Andrei Lugovoi și Dmitri Kovtun.

'Am reacționat la acest eveniment șocant în urmă cu ani de zile și astăzi ne întărim acțiunea', a conchis premierul britanic.

Potrivit concluziilor enunțate joi de magistratul britanic Robert Owen, președintele rus Vladimir Putin a 'aprobat probabil' uciderea opozantului rus Aleksandr Litvinenko la Londra, în 2006, de către doi agenți ruși.

Diplomația rusă și Kremlinul au denunțat joi această anchetă, considerând-o 'motivată politic' și lipsită de 'transparență'.

Acest verdict riscă să reaprindă tensiunile cu Kremlinul, care a negat constant orice implicare în moartea opozantului rus, otrăvit cu poloniu-210, o substanță radioactivă extrem de toxică și aproape imposibil de detectat.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Karina Olteanu; editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres