Armata austriacă desfășoară 500 de soldați la frontiera cu Slovenia pentru un control sistematic al migranților

 •  Externe
316 afişări

Austria, care vrea să reducă afluxul de solicitanți de azil, va desfășura miercuri 500 de soldați la principalul punct de trecere de la frontiera cu Slovenia, pentru a efectua un control sistematic al migranților, au anunțat marți surse din cadrul poliției austriece, informează AFP.

b7539dfb-929e-40b5-bfbe-4e4b011d0b2c

'Până acum nu puteam proceda decât la controale aleatorii, însă de acum încolo vom avea capacitatea de a verifica sistematic fiecare migrant', a declarat, pentru AFP, Fritz Grunding, purtătorul de cuvânt al poliției din regiunea frontalieră Stiria.

Această măsură, care va fi pusă în aplicare la postul de frontieră Spielfeld (sud), se înscrie în cadrul unui dispozitiv ce vizează supervizarea mai riguroasă a intrărilor de migranți în Austria, țară-etapă și țară de primire în exodul în curs.

Astfel, guvernul austriac dorește să nu mai lase, în următoarele zile, să intre pe teritoriul său migranți care încearcă să ajungă în Scandinavia și să-i întoarcă din drum la frontieră, cum face deja Germania.

Postul din Spielfeld va deveni unicul post de trecere dintre Slovenia și Austria, iar soldații care vor fi desfășurați aici vor avea capacitatea să verifice până la 6.000 de migranți pe zi sau chiar 11.000 în cazul unui vârf al afluenței, cum s-a întâmplat la sfârșitul verii lui 2015.

Numărul de migranți sosiți zilnic în Austria a mai scăzut în ultimele săptămâni.

Autoritățile austriece finalizează, de asemenea, construirea la Spielfeld a unui gard lung de 3,7 kilometri, menit să împiedice trecerea clandestină a frontierei.

Coaliția dintre social-democrați (SPO) și conservatori (OVP), la putere în Austria, și-a înăsprit tonul în ultimele zile în ceea ce privește politica în domeniul migrației, schimbare cu precădere notabilă la responsabilii din partea SPO.

'Dacă Germania îi respinge pe migranții care vor să ajungă în Suedia, noi vom face la fel', a reiterat, duminică, Werner Faymann, cancelarul social-democrat, al cărui guvern ia în calcul și posibilitatea de a efectua o triere la frontieră între solicitanții de azil 'politici' și cei 'economici', aceștia din urmă neprimind permisiunea de a intra în Austria.

Numărul de cereri de azil în Austria s-a triplat în 2015, pentru a ajunge la 90.000. Circa 36.000 dintre ele au făcut deja obiectul unei examinări în primă instanță și 14.000 au primit răspuns favorabil.

Partidul conservator austriac va pleda miercuri, cu ocazia unei conferințe naționale pe marginea politicii migrației, în favoarea instaurării de către stat a unui plafon în ceea ce privește numărul de solicitanți de azil.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Citiți și:

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres