COD GALBEN: 02-06-2025 ora 18 Intre 18:45 si 19:45 se va semnala averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni. in Zona de munte a județului Buzău , respectiv zona de munte a localităților, Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 18 ian /Agerpres/- Serviciile secrete americane au iniţiat o investigaţie cu privire la infiltrarea de către Rusia a unor partide politice europene prin intermediul finanţărilor oferite ilegal în ultimul deceniu, practică ce ar face parte dintr-o strategie a Moscovei de divide et impera în Europa, scrie publicaţia The Telegraph.

Conform sursei citate, directorul comunităţii serviciilor de informatii din SUA (DNI), James Clapper, a fost însărcinat de Congresul american să efectueze o astfel de investigaţie.

Demersul ilustrează temerile crescânde la Washington cu privire la determinarea Moscovei de a exploata disensiunile deja existente între statele europene pentru a submina astfel proiectul scutului antirachetă şi a obţine anularea sancţiunilor impuse Moscovei în urma destabilizării Ucrainei.

Potrivit publicaţiei britanice, şi la Londra unii înalţi responsabili guvernamentali consideră că în prezent în Europa se desfăşoară 'un nou război rece', iar anvergura şi forţa acţiunilor Rusiei în această confruntare sunt subestimate.

Un raport intitulat 'Activitatea de influenţă a Rusiei', consultat de The Telegraph, semnalează operaţiuni de influenţă desfăşurate de serviciile secrete ruse în Franţa, Olanda, Ungaria, Austria şi Republica Cehă.

Pe lângă cercetarea posibilei finanţări a unor partide politice, investigaţia serviciilor secrete americane va avea în vedere şi identificarea unor operaţiuni menite să alimenteze opoziţia faţă de scutul antirachetă, precum şi sabotarea unor iniţiative prin care UE, în prezent dependentă energetic de Rusia, ar dori să găsească surse alternative de aprovizionare cu energie.

Printre partidele bănuite că ar fi fost finanţate de Rusia se numără în special cele de extremă-dreapta, precum Jobbik în Ungaria, Zorii Aurii în Grecia, Liga Nordului în Italia sau Frontul Naţional în Franţa, acesta din urmă primind anul trecut un împrumut de nouă milioane de euro din partea unei bănci ruse.

În articolul din The Telegraph se subliniază legăturile extinse ale Rusiei în Austria, dar şi dorinţa Moscovei de a influenţa evoluţiile politice în Marea Britanie, mai ales în perspectiva referendumului cu privire la rămânerea în UE.

Conform acestei publicaţii, alegerea lui Jeremy Corbyn la conducerea Partidului Laburist ar fi văzută de Rusia drept o oportunitate pentru a slăbi Europa. În sprijinul acestei ultime teorii este evocată şi prezentarea exhaustivă a campaniei lui Corbyn de către postul Russia Today, iar desemnarea lui la conducerea laburiştilor a fost calificată de ambasadorul Rusiei la Londra drept un 'progres major', diplomatul rus amintind că noul lider laburist consideră că NATO şi-a pierdut raţiunea de a exista după terminarea Războiului Rece.

Potrivit lui Igor Sutyagin, expert în probleme ruse la Royal United Services Institute, în prezent propaganda Rusiei este foarte activă şi capătă trăsăturile unui 'război hibrid'. 'Campania Rusiei se desfăşoară într-o zonă gri, sub acoperire - uneori şi legal - pentru a evita ripostele politice, dar cu obiectivul clar de a slăbi determinarea Occidentului de a lupta' şi pentru a alimenta îndoielile cu privire la NATO, UE, scutul antirachetă şi sancţiunile internaţionale impuse Rusiei, apreciază expertul citat. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.