Afganistan: O rachetă a căzut lângă ambasada Italiei la Kabul

 •  Externe
525 afişări

O rachetă a căzut lângă ambasada Italiei duminică la Kabul, a anunțat un responsabil al poliției, în ajunul unei reuniuni între oficiali afgani și internaționali vizând stabilirea bazei pentru posibile discuții de pace cu talibanii, informează Reuters.

28d2ba3d-40d1-452b-967b-fd88ad0b4740

Responsabilul, care a cerut să nu fie numit, a declarat că nu au existat informații imediate asupra unor victime sau pagube provocate de explozie, care a urmat după o serie de atacuri sinucigașe la Kabul la începutul acestei luni.
   
Presa locală a declarat că doi agenți de securitate au fost răniți.
   
Nu a fost imediat clar dacă ambasada, care este situată în apropierea altor misiuni străine, a fost vizată în mod special.
   
În urma unor discuții la Islamabad săptămâna trecută, oficiali din Afganistan, Pakistan, Statele Unite și China urmează să se reunească din nou luni la Kabul pentru a încerca să cadă de acord asupra unei foi de parcurs pentru un acord negociat cu insurgenții, amintește Reuters.
   
Talibanii, obținând tot mai multe victorii pe câmpul de luptă după ce trupele internaționale au încheiat cele mai multe operațiuni combatante în 2014, nu au fost încă de acord să ia parte la acest proces.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres