Marea Britanie: O ieșire din UE "nu este soluția bună" (David Cameron)

 •  Externe
590 afişări

O ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană "nu este soluția bună", a afirmat duminică premierul britanic David Cameron, care speră să obțină, în cursul viitorului summit european din februarie, un acord pentru reformele pe care le solicită, relatează AFP.

5bef9176-0848-4637-b20b-1a9e4da5ab06

Dacă, în schimb, negocierile pe care le are cu partenerii săi europeni eșuează, el a reiterat pentru BBC că nu exclude "nimic" în vederea unui referendum care urmează să aibă loc până la sfârșitul anului 2017 în această problemă.

"Cel mai bun lucru pentru Marea Britanie ar fi să rămână într-o UE reformată", a spus el. "Am încredere că un acord va fi găsit în februarie", la viitorul summit european la Bruxelles. "Dacă este cazul, putem avansa și ține referendumul", care ar putea atunci să aibă loc încă din această vară", a adăugat el.

Fără un acord în februarie, referendumul ar putea fi amânat "pentru septembrie sau mai târziu", a declarat el. "Conținutul mă interesează mai mult decât termenul", a insistat premierul.

Cameron a reiterat că speră să rămână prim-ministru oricare ar fi rezultatul consultării și aceasta chiar dacă britanicii decid să meargă împotriva recomandărilor pe care el le va face la sfârșitul negocierilor.

El a subliniat că cererea sa controversată de a restrânge sistemul de ajutoare sociale în cadrul UE cu scopul de a limita imigrația spre Marea Britanie este în continuare în discuție.Premierul a adăugat că este deschis unor propuneri alternative dacă ele au o "putere identică".

Dar, premierul Cameron s-a eschivat să răspundă la întrebarea sensibilă din punct de vedere politic dacă guvernul său lucrează deja la un scenariu în cazul unui vot favorabil ieșirii din UE. "Eu nu cred că o ieșire să fie soluția bună, dar dacă acesta va fi rezultatul,i va trebui să facem tot posibilul pentru a-l pune în aplicare", s-a limitat el să spună.

Pentru eurosceptici, acest răspuns are valoarea unei mărturisiri. "Trebuie ca în fiecare negociere să fii pregătit să închizi ușa, dacă nu — cealaltă parte nu te va lua în serios. Faptul că David Cameron nu are plan în caz de ieșire probează UE — și britanicilor — că el nu are nicio intenție să părăsească UE. Acordul pe care îl va obține nu va avea mai multă valoare decât hârtia pe care va fi scris", a reacționat Arron Banks, cofondator al platformei LeaveEU.

AGERPRES/(AS—editor: Lilia Traci)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres