Atacatorul de la comisariatul din Paris ar fi trecut prin mai multe țări europene, inclusiv România (presă)

 •  Externe
656 afişări

Individul ucis joi în fața unui comisariat de poliție din arondismentul 18 al Parisului - trei gloanțe din șase trase de doi polițiști l-au rănit mortal - ar fi trecut prin mai multe țări ale Uniunii Europene, printre care și România, potrivit publicației franceze Journal du Dimanche, care citează presa germană.

59747c9e-0bad-4d18-8ebe-f962b6f05fce

Polițiștii de la secția antitero a brigăzii criminaliste din Paris încearcă de joi să afle care i-a fost parcursul. Ei i-au cercetat telefonul mobil, în special cartela SIM, cumpărată în Germania și activată toamna trecută, stabilind astfel că Belgacem a sosit în Franța la 24 decembrie 2015 și s-a deplasat de atunci pe direcția Valenciennes-Paris-Marseille.

Poliția judiciară a primit, de asemenea, primele răspunsuri la cererea sa de cooperare judiciară din Elveția, Luxembourg, Germania și din România, țări în care, potrivit unei surse apropiate de anchetă, Belgacem s-a făcut remarcat în ultimii ani prin furturi mărunte și infracțiuni la legislația cu privire la străini, sub diferite identități, după cum relatează Journal du Dimanche.

Potrivit Welt am Sonntag, el ar fi depus o cerere de azil în Germania, unde a și locuit într-un cămin pentru refugiați.

Solicitați de un post de radio tunisian, apropiați ai lui Belgacem stabiliți în regiunea Mahdia susțin că acesta nu aparținea nici unei organizații extremiste. "El se dusese la comisariat pentru pașaportul său", insistă mama lui. "În urmă cu trei, patru zile, el ne-a telefonat pentru a ne cere să-i trimitem extrase din certificatul de naștere", confirmă tatăl său. Ei nu au însă nicio explicație însă pentru jurământul față de Statul Islamic, găsit în buzunarul său, și nici pentru cuțitul de măcelar și misterioasa sacoșă înconjurată de bandă adezivă și echipată cu fir electric, care a determinat un robot de deminare să presupună prezența explozibililor.

Duminică dimineață, ministrul francez de intern Bernard Cazeneuve a afirmat:"Ceea ce știm în prezent este că atacatorul este fără îndoială de origine tunisiană, că numele său este Tarik Belgacem și că ar fi trecut prin mai multe țări din Uniunea Europeană". El a adăugat că acesta nu a avut complice, potrivit le Figaro.

AGERPRES/(AS—editor: Lilia Traci)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres