Jean-Claude Juncker susține că este improbabilă sancționarea Poloniei

 •  Externe
385 afişări

Bruxellesul poartă convorbiri cu Varșovia în privința a două legi foarte criticate introduse de noul guvern, dar este improbabil ca UE să recurgă la măsuri punitive, a declarat joi președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de Reuters și AFP.

8343d84c-015f-4ff1-bfbb-489d38fab09c

Comisia Europeană va dezbate săptămâna viitoare situația statului de drept în Polonia, în condițiile în care un oficial UE a solicitat o procedură de supraveghere care ar putea duce la suspendarea drepturilor de vot ale Poloniei în Consiliul European.

Juncker a declarat însă că aplicarea acestei opțiuni, prevăzută la articolul 7 al Tratatului UE, este improbabilă.

"Suntem acum în discuții cu Polonia și nu vreau să speculez asupra posibilelor consecințe care ar putea decurge din aplicarea articolului 7. Nu suntem în această situație și nu cred că vom ajunge acolo", a declarat șeful executivului comunitar în cadrul unei conferințe de presă susținute la Amsterdam, unde se află în contextul preluării președinției semestriale a UE de către Olanda.

"Să nu dramatizăm prea mult. Abordarea noastră este foarte constructivă. Nu vrem să lovim Polonia", a mai spus el.

AGERPRES/(AS—autor: Florin Ștefan, editor: Karina Olteanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres